„Lumea nu e a cui o străbate cu piciorul, ci a cui o înţelege cu gândul“. Acest mare adevăr exprimat de ilustrul nostru savant şi om de cultură Nicolae Iorga a fost, de curând, dovedit de profesorul dr. Eduard Apetrei, din iniţiativa căruia a fost dezvelit, în faţa Institutului al cărui nume îl poartă, bustul marelui cardiolog român, academicianul Constantin C. Iliescu, după cum am aflat şi din ziarul nostru „Viaţa medicală“. Superb exemplu de omagiu şi neuitare adus de elev, el însuşi o mare personalitate a Cardiologiei internaţionale, fostului său maestru, dascăl şi model. (...)
Într-o societate bulversată, strivită de impostură, de superficialitate şi arivism, nevoia unor astfel de gesturi este nu numai necesară, dar şi foarte bine-venită. Avem nevoie de modele aut Publicitate entice, de valori incontestabile, mai ales când „generaţia care urmează“ este în căutarea unor repere solide, unei căi de urmat în profesie, societate şi în viaţă. Demersul moral al profesorului Apetrei este o demonstraţie a faptului că marile valori generează, la rândul lor, valori şi modele profesionale şi umane. Un „model“ îşi face apariţia astăzi din ce în ce mai rar şi cred că trebuie să te socoteşti norocos atunci când el există, când l-ai găsit şi când poţi trăi şi lucra în preajma lui. Exemplele şi învăţăturile preluate de la modelele noastre se pot transforma în precepte, în norme de conduită, în convingeri, în reflexe profesionale şi comportamente umane care ne modelează reacţiile faţă de bine sau rău, în atitudini de încredere şi armonie, în nevoie de dragoste şi solidaritate.
Memoria noastră trebuie să fie depozitarul nemuririi faptelor de acest fel ale tuturor generaţiilor anterioare. Fie ca astfel de gesturi omagiale şi de neuitare a marilor valori ale Medicinii româneşti să nu se oprească aici. Vă mulţumim, domnule profesor Apetrei, pentru e