Prezentată timp de patruzeci de ani într-o manieră distorsionată de către oficialităţile comuniste, manifestaţia de la 8 noiembrie 1945 este un episod însângerat al confruntărilor dintre partidele de opoziţie PNŢ şi PNL, adepte ale democraţiei şi pluripartidismului, fidele monarhului, şi PCdR, un partid de inspiraţie stalinistă şi sprijinit de URSS. Pentru comunişti, manifestaţia a însemnat o trezire la „realitate”, cum remarca Gheorghiu-Dej, fiind, de fapt, începutul unei campanii represive împotriva tuturor opozanţilor politici şi ideologici.

Acum 65 de ani, la 8 noiembrie 1945, aproximativ 15 mii de cetăţeni ai Bucureştiului, dar şi din alte judeţe, s-au strâns în Piaţa Palatului Regal pentru a sărbători ziua onomastică a Regelui Mihai I, conducătorul legitim al României, dar şi pentru a-şi arăta susţinerea faţă de suveran în conflictul cu guvernul pro-comunist dr. Petru Groza.

Popularitatea de care se bucura suveranul în rândul cetăţenilor, în special al celor tineri, a reprezentat pentru comunişti o teamă generalizată că această simpatie ar putea fi canalizată de adversarii politici, PNŢ şi PNL, şi că, sub masca acestei sărbători, se ascundea, de fapt, o manifestaţie politică a celor două partide. Controlând aparatul de stat şi, în special, Ministerul de Interne, condus de Teohari Georgescu, comuniştii au încercat să împiedice desfăşurarea acestei manifestaţii sau măcar să reducă numărul participanţilor.

„Dacă eşti român, mâine la 10 să fii în Piaţa Palatului”

Manifestaţia de la 8 noiembrie 1945 se desfăşura pe fundalul unui conflict între Rege şi Guvern, rămas în istorie sub denumirea de „greva regală” (august 1945-ianuarie 1946), adică refuzul monarhului de a semna legile Guvernului, şi a unui climat de teroare şi cenzură impus adversarilor politici, după 6 martie 1945. De asemenea, această manifestaţie avea loc înaintea