Cum ar fi evoluat medicina fără tehnologiile revoluţiei digitale? Adică fără CT, IRM, SPECT, PET, angiografie numerică, computerizarea laboratorului din domeniile biochimiei (laborator denumit, încă, prin anii ’50 ai secolului trecut, pipimetrie, de un mare biochimist), geneticii, imunologiei etc. Se susţine, adesea, că medicii atraşi de rezultatele obţinute graţie acestor dispozitive sau aparate extrem de complexe ar lăsa pacienţii în plan secund, ceea ce ar înseamna o sursă majoră de dezumanizare a medicinii. (...)
Publicitate Întru beneficiul clarvăzătoarelor, sosite de obicei din Răsărit, dar şi al şarlatanilor mai rafinaţi, unii dintre aceştia medici, care se cred purtătorii noului umanism medical. Totodată, nu ştiu cum se poate manifesta dezumanizarea în ramurile grele ale medicinii (care sunt tot mai evitate, inclusiv în SUA): Medicina de urgenţă, toate specializările chirurgicale sau în relaţie cu Chirurgia, Cardiologia intervenţională etc. Exagerez, probabil, dar supralicitarea rolului tehnologiei numerice în dezumanizarea medicinii îmi aduce aminte de revolta muncitorilor împotriva noilor maşinării din perioada primei revoluţii industriale care a făcut din Marea Britanie prima putere economică mondială (1760–1820). Că umanismul medical este în suferinţă, de mai multă vreme, e adevărat, dar căile de reabilitare sunt altele, subtile. Probabil, voi reveni asupra acestui subiect. (...) Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.
Cum ar fi evoluat medicina fără tehnologiile revoluţiei digitale? Adică fără CT, IRM, SPECT, PET, angiografie numerică, computerizarea laboratorului din domeniile biochimiei (laborator denumit, încă, prin anii ’50 ai secolului trecut, pipimetrie, de un mare biochimist), geneticii, imunologiei etc. Se susţine, adesea, că medicii atraşi de rezultatele obţinute graţie acestor dispozitive sau aparate extr