Vechile nume boiereşti individualizează multe branduri de vin. Cu toate acestea, puţine sunt cele făcute cu adevărat de urmaşii foştilor proprietari.
Reîntoarcerea boierilor pentru a-şi recăpăta moşiile confiscate de comunişti s-a dovedit a fi una dintre manipulările grosolane ale puterii instalate după 1990, sub sloganul „Nu ne vindem ţara!". După 20 de ani, urmaşii familiilor de viţă nobilă care au reînnodat tradiţia vechilor domenii viticole pot fi număraţi pe degetele de la o mână. Sturza, Prinţul Nicolai, Brătienii, Basilescu, Bellu, Ştirbey sunt doar câteva nume care au făcut istorie pe piaţa vinurilor din perioada interbelică. Dintre aceştia, doar urmaşii familiei Ştirbey şi ai lui Nicolae Basilescu au repus în funcţiune vechile teascuri de la cramele din Drăgăşani, respectiv Urlaţi (Dealu Mare).
În comparaţie cu plantaţiile de câteva mii de hectare ale marilor producători de vin - Murfatlar, Jidvei, Vincon şi Cotnari - „moşiile" redobândite sunt de dimensiuni reduse, de până la 100 de hectare. Pentru că nu au nicio şansă să se bată cu greii din industrie pe rafturile supermarketurilor, „boierii" mizează pe nişa premium şi superpremium. Iar ca să păstreze tradiţia, cultivă soiuri vechi româneşti precum Feteasca Neagră, Crâmpoşie, Negru de Drăgăşani, Novac şi Busuioacă de Bohotin. Producţia nu este mare (în jur de 100.000 de sticle pe an, în comparaţie cu milioane de litri ale marilor jucători), fiind chiar limitată pentru a conserva calitatea.
Tradiţie de 300 de Ani
Prinţesa Ileana, descendentă a familiei domnitorului Barbu Ştirbey, şi soţul său, baronul austriac Jakob Kripp, au readus la viaţă vechiul domeniu viticol de la Drăgăşani, atestat ca fiind în proprietatea familiei Ştirbey încă de la anul 1700.
Cei doi soţi încearcă să recâştige renumele domeniului de altădată, când vinurile de Drăgăşani erau faimoase în toată Europa. Es
