Sub egida Uniunii Scriitorilor din România, cu titlul „Fresh de literatură”, s-a organizat un eveniment literar la Club A. Printre altele, organizatorii, colegii mei Cosmin Ciotloş şi Un Cristian, au solicitat să organizez o poştă a redacţiei „ad-hoc”, pe viu, cu membrii cenaclului on-line „Recitiri”. Am dat în ediţia trecută cîteva răspunsuri. Să continuăm evaluările!
Simona Stanescu *. Slabă mişcare. Totul e clişeu! Plouă! În zâmbet, în cuget, în casă/ Plouă în mine! Plouă şi intră prin fereastră/ Se scurge cerul, se scurge clipa ce a fost/ Rămâne amintirea, acel moment frumos(...) Şi vinu-i acru, smântâna-i putrezită,/ Închide-ţi pleoapa căci viaţa-i o ispită. De brînză putrezită am auzit, ba îmi şi place. Dar smîntînă putrezită – mai va! Oricum aceste sugestii gustative oribile accentuează dorinţa de a ne depărta de poezia dvs. Puteţi închide pleoapa, dar nu liniştită.
Sana Nicolau ** Proză. Este descrisă o vizită la ginecolog care o numeşte obstinat pe pacienta naratoare „Cireaşa”. Că ar avea 33 de ani? Nu prea pare. Dialogul merge firesc, dar care e poanta? Nu aflăm nici măcar că ar fi vreo boală ruşinoasă în joc. Textul e o „sana” prea dulce, nu e acrişoară.
iYli *. Practic nu am putut citi. Un fel de eseu dezlînat. Nu tot ce nu e scris în versuri e proză. Frica eşecului? Neinspirat.
Andra Olaru ** Proză mai curînd de începător. Cam siropoasă, dar merge. Uşor neverosimilă în orice caz.
Ella *. Scrieţi „cu teză” chiar şi în engleză. Păcat.
Zenobia **. Numele obligă la mult mai mult! Un fel de poeme în proză destul de bine conduse, dar cam seci. Nu e o răsucire sau o înnodare a firelor, nu aveţi un final care să adune totul.
Pamflezistul. ** Poezie umoristică, uneori (mult) prea lungă. Totuşi sînt simple glumiţe. Nu e talentul lui Topârceanu, riscul e să nu fie nici Zarafu.