Taximetristul beat care în data de 1 decembrie a provocat accidentul grav de circulaţie de pe strada Amaţiului a primit ieri mandat de arestare preventivă pentru 20 de zile. Radu Păsărin s-a urcat la volan cu 1,40 la mie alcool în sânge.
Citeşte şi Accident grav provocat de un taximetrist beat
În dimineaţa zilei de 1 decembrie, Radu Păsărin, de 41 de ani, s-a urcat la volan cu o alcoolemie de 0,74 mg/l în aerul expirat şi a provocat un grav accident de circulaţie în urma căruia trei persoane au fost rănite. Fogarasi Robert, de 22 de ani a fost grav rănit grav, după ce, Dacia pe care o conducea spre Satu Mare şi în care se aflau alte trei persoane a fost izbită din plin de taximetrul condus de Radu Păsărin. „Nu s-a stabilit viteza cu care circulau cele două autoturisme, însă, din primele cercetări rezultă că autoturismul condus taximetrist, a intrat pe sensul opus, lovind autoturismul Dacia. Vom continua cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care a avut loc accidentul“, declara Cătălin Dănciuţ, şeful Biroului Poliţiei Rutiere Satu Mare, în dimineaţa zilei de 1 decembrie.
1,40 la mie alcool în sânge
În urma efectuării analizelor biologice de sânge s-a stabilit că taximetristul s-a urcat la volan cu o alcoolemie în sânge de 1,40 la mie alcool în sânge. Acesta este cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului, riscând ani grei de puşcărie.