Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un boier al minţii

Publicat in Romania Literara, vineri 3 decembrie 2010 ·

Se numeşte Jean Bruno Wladimir François-de-Paule Le Fèvre conte d’Ormesson. Semnează Jean d’Ormesson. I se spune Jean d’O.

Gânduri cu o încărcătură de idei şi de cunoştinţe, de experienţe personale şi de observaţii, de întrebări exprimate sau subînţelese, de dileme şi frământări vechi şi actuale pe măsura impresionantei genealogii pe care o oglindeşte numele moştenit sunt formulate cu o nonşalanţă, o simplitate, o detaşare, o autoironie în ton cu numele de doar şase litere plus un apostrof atribuit de prieteni. Semnătura lui de ziarist şi de scriitor este marca înregistrată a unei proze inconfundabile: spirituală, elegantă, sprinţară, liberă de orice convenţii şi nerespectuoasă cu împărţirea literaturii pe genuri, un nesfârşit badinaj în care persoana unui autor prea orgolios pentru a arăta că se ia în serios joacă totdeauna un rol central, iar temele cele mai grave, marile probleme ale vieţii, filosofiei, moralei, sunt abordate fără emfază, parcă în treacăt, parcă în glumă. Nimic esenţial nu rămâne însă nespus de către doctul dar deloc pedantul causeur care crede că are – ca şi personajul din folclorul chinez invocat în titlul mai vechiului său „roman”, Vagabondul care trece sub o umbrelă găurită – , vocaţia fericirii.

Am pus cuvântul roman între ghilimele, pentru că Jean d’Ormesson a scris „roman” pe coperta tuturor sau a aproape tuturor celor 34 de cărţi pe care le-a publicat până la vârsta de 85 de ani, dar niciuna dintre ele nu este un adevărat roman. Fiecare scriere a lui este un amestec de naraţiune, confesiuni, digresiuni literar-filosofice, anecdote şi alte ingrediente ale bavardajului erudit şi zglobiu pe care ne-am obişnuit să-l considerăm tipic franţuzesc. Am citit doar vreo patrucinci dintre ele, l-am urmărit însă o vreme şi în ziarul Le Figaro pe care l-a condus după 1970 şi în care mai scrie şi astăzi şi cred că merită mai

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 32 minute
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

UPDATE - FCSB se opreşte în optimile Ligii Europa. Echipa bucureşteană nu a avut puterea să treacă de Olympique Lyon, care s-a impus cu 7-1 la general

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a fost eliminată, joi seară, de Olympique Lyon, în optimile de finală ale Ligii Europa. După ce s-au impus în turul disputat la Bucureşti cu 3-1, la Lyon francezii au câştigat şi mai categoric, cu 4-0, astflel că s-au calificat în sfer

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 7 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 12 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 11 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 13 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

SUA: Un judecător dispune reangajarea a mii de bugetari concediați de Administrația Trump

HotNews acum 10 ore
Un judecător din statul american California a emis joi o hotărâre prin care obligă șase agenții federale să reangajeze mii de funcționari recent concediați în cadrul măsurilor noului președinte Donald Trump de restructurare a aparatului bugetar, tra

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

8°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

8°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°