Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petrom City – sticlă şi oţel, născute din petrol - GALERIE FOTO

Publicat in Gandul, vineri 3 decembrie 2010 ·

Bucureştiul are o nouă suburbie numai din sticlă şi oţel. Pe şoseaua Străuleşti, când vii din nordul Capitalei, vezi un fel de oraş al viitorului. "Localitatea", clădită de Petrom, e formată din două clădiri administrative ovale, o construcţie cu formă clasică, un centru de date plus o centrală electrică. Zona are şi un nume oficial: Petrom City. Noul sediu de 130 milioane de euro al producătorului de ţiţei şi gaze naturale a fost inaugurat joi seara, în prezenţa a numeroase personalităţi din mediul economic şi politic, venite să vadă cum arată unul dintre cele mai moderne centre de date din Europa.

Vlădescu şi Tăriceanu, doi invitaţi volubili

Printre invitaţi, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, alături de ex-ministrul Finanţelor Sebastian Vlădescu. Recentul lor statut de reprezentanţi ai Opoziţiei i-a făcut mult mai abordabili. Ei au conversat amical cu ziariştii prezenţi la eveniment. "E impresionant Petrom City, dar nu mi-ar plăcea să lucrez într-o asemenea clădire ca aceasta în care ne aflăm acum. E prea mare, mie îmi place într-un spaţiu mai închis", mărturiseşte Sebastian Vlădescu. Crede că Petrom nu ar fi ajuns la performanţele de acum dacă nu ar fi fost privatizat. "Nu am fi putut singuri, pentru că nu aveam banii necesari, chiar şi cu resursele pe care le are Petrom", adaugă Vlădescu, care spune că e mai liniştit de când nu mai e ministru al Finanţelor.

Părerea sa este împărtăşită şi de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu. "Dacă nu ar fi fost privatizată compania, azi ar fi fost o ruină, ar fi intrat în faliment, în incapacitate de plată", spune Tăriceanu. El este de părere că România trebuie să continue privatizările, însă "un pic mai inteligent", prin listarea pe bursă a unor pachete de acţiuni astfel încât în acţionariatul companiilor să intre investitori instituţionali.

Pe locul unui fost depozit de produse petroliere @N_

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, calificată în optimi la dublu, la Wimbledon

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Perechea Sorana Cîrstea/Anna Kalinskaya (România/Rusia) s-a calificat, sâmbătă, în optimile probei de dublu din cadrul turneului de grand slam de la Wimbledon, transmite News.ro. Urmărește cele mai n

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 5 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Trafic întrerupt pe DN 18, în Maramureș, din cauza unui accident / Un motociclist va fi preluat de elicopterul SMURD

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este întrerupt, sâmbătă după-amiază, pe DN 18 Baia Mare – Sighetu Marmaţiei, în zona localităţii Mara din judeţul Maramureş, din cauza unui accident rutier, transmite Agerpres. Urmăre

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Doi bărbaţi au fost reţinuţi în Alba, după ce s-au luat la bătaie pe terasa unui hotel. Au distrus mobilier şi au ameninţat un angajat al unităţii turistice

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Doi bărbaţi din Cugir, judeţul Alba, au fost reţinuţi, după ce au făcut scandal pe terasa unui hotel din oraş, bătându-se cu scaunele şi distrugând mobilier. Poliţiştii au anunţat că cei doi vor fi p

GALERIE FOTO Așa arată echipamentele în care vor evolua FCSB și CFR Cluj în Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
Start de sezon! și își dispută în această seară , de la 22:00, pe Stadionul Steaua. Cele două echipe vor evolua la acest meci cu al treilea rând de echipamente pregătit pentru acest sezon. Galben neon a fost utilizat pentru numerele și numele de pe

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 9 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Radu Burnete, consilier prezidenţial: Din cei apţi de muncă doar 64% dintre angajaţi lucrează

Ziarul Financiar acum o ora
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date şi a explicat că avem şi probleme precum evaziunea fiscală şi economia gri. Cons

Parizienii au putut face prima baie în Sena după mai bine de un secol

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Parizienii s-au grăbit sâmbătă să facă o baie în Sena, după ce autorităţile au deschis râul pentru înotul public pentru prima dată din 1923, în urma unei ample operaţiuni de curăţare, determinată de

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
sâm.

16°/31°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°