Autorităţile doresc să modifice legislaţia privind amplasarea mijloacelor de publicitate, astfel încât amplasarea de suporturi pentru publicitate stradală să fie interzisă în parcuri, pe arbori, în parcurile şi rezervaţiile naturale, pe sediile instituţiilor publice, pe asfaltul drumurilor.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a elaborate un proiect de act normative care stabileşte aceste restricţii. Conform documentului, amplasarea mijloacelor de publicitate este interzisă pe monumentele naturii, în parcurile şi rezervaţiile naturale, în parcuri, pe clădirile reprezentând sedii ale autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale, precum şi ale instituţiilor publice, “cu excepţia afişajelor care anunţă activitatea ce se desfăşoară în interiorul sediilor”.
Sunt interzise afişele plasate pe arbori, pe zona carosabilă a străzilor şi a drumurilor, “indiferent de categoria acestora”, dar şi pe obiectele de artă monumentală şi monumentele de for public, pe clădirile reprezentând monumente istorice sau componente ale unor ansambluri monument istoric, “în incinta şi pe elementele de împrejmuire a cimitirelor, lăcaşurilor de cult şi grădinilor publice”, în intersecţii, în sensurile giratorii, pe pereţii pasajelor rutiere subterane şi supraterane ori sub poduri şi pe stâlpii de susţinere a elementelor de semnalizare rutieră sau de circulaţie.
În plus, va fi interzisă amplasarea de mesh-uri sau bannere publicitare pe clădirile aflate “în stare avansată de deteriorare”, dar doar în cazul în care acestea afectează “structura de rezistenţă şi stabilitatea şi integritatea elementelor constructive şi decorative ale anvelopei clădirii”. Autoritatea locală va stabili în ce zone ale oraşelor pot fi amplasate mesajele publicitare.
Autoritatea locală va instala panouri speciale, ce vor fi curăţate săptămânal
Pe de altă parte, autorităţil