Mesajul a fost trimis. Multumesc!

T. Ungureanu explică votul Comisiei PETI:Intervenţia lui Ponta pe Schengen a scindat grupul socialist

Publicat in Romania Libera, vineri 3 decembrie 2010 · ·

Eurodeputatul PDL Traian Ungureanu a explicat joi că votul care a avut loc în Comisia de petiţii din PE a fost cauzat de lipsa de susţinere din partea socialiştilor europeni, scindaţi de intervenţia lui Victor Ponta la Strasbourg unde liderul PSD "a cerut împiedicarea intrării României în Schengen", informează NewsIn.

În cadrul unei emisiuni la Antena 3, europarlamentarii Traian Ungureanu (PDL) şi Victor Boştinaru (PSD) au avut intervenţii despre şedinţa de joi a Comisiei PETI a PE, pe tema petiţiei privind includerea presei în Strategia Naţională de Apărare.

"Rezultatul votului este de 12 voturi pentru închiderea petiţiei. În sală au rămas numai deputaţii PPE, iar în momentul în care s-a trecut la votarea prin ridicare de mână au votat toţi. Din toţi cei care au ridicat mâna, doar 12 au drept de vot şi decizia a fost luată cu 12 voturi", a prezentat Traian Ungureanu cum a decurs votul de joi din Comisia pentru petiţii.

El a explicat că, în şedinţele de comisie din PE există practica trimiterii de înlocuitori, membri ai aceluiaşi grup. "Se întâmplă deseori ca la vot să apară mai multe voturi decât are dreptul cutare grup, dar în scriptele şedinţei rămâne numărul alocat grupului respectiv", a explicat Traian Ungureanu.

În replică, europarlamentarul PSD Victor Boştinaru a intervenit în emisiune şi a susţinut că regula este ca, atunci când un grup politic cere ca o petiţie să rămână deschisă, să se respectă acea solicitare. "Este vorba de încălcarea explicită a trei articole, dintre care cel mai grav este cel care spune că se poate vota doar dacă sunt jumătate dintre membrii comisiei, ori comisia noastră are 35 de locuri, deci jumătatea lui 35 nu este 12 oricum. Pe de altă parte, în procesul verbal al Comisiei de petiţii se spune foarte clar că e vorba de 16 voturi, ori pe această bază noi am contestat astăzi, la Conferinţa preşedinţilor, exact

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum 42 minute
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 2 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile la BEC pentru alegerile prezidenţiale

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a transmis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, faptul că au fost depuse încă trei propuneri de candidatură la alegerile prezidenţiale, potrivit News.ro. Este vorba despre Oana Creţu, din partea Partidului Social-Demo

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Horoscop pentru duminică, 16 martie 2025. Pentru una din zodii, discuții aprinse în relatiile parteneriale

Ziua Constanta acum 44 minute
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

5°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°