Canibalizarea capitalului e o crimă contra umanităţii, în sensul desăvârşit al fiecăruia dintre aceste cuvinte.

Paradoxul este că acest adevăr e la îndemâna oricărui biped care nu şi-a pierdut încă exerciţiul gândirii (sunt tot mai puţini, e drept, mai ales în frumoasa lună a cadourilor) şi, în acelaşi timp, din groază de luciditate, din comoditatea minciunilor universale care ţin de cald şi de viaţă, acest adevăr va fi condamnat la izolare, iar profeţii săi vor fi proscrişi sau, cum se întâmplă, cumpăraţi, adică reduşi la absurd şi la minciună.

Adevărul este că de când suntem, în primul rând, consumatori, simple elemente statistice în tabelele complicate din computerele unor „specialişti", de când totul cunoaşte un preţ în piaţă, valoarea se defineşte tot mai greşit şi, tot mai des, tragic. Se navighează în apele unei logici strâmbe, dar acceptată cu o majoritate de tăceri: nu valoarea se traduce în bani, ci banii înseamnă valoare.

Mai mult, ce nu se înţelege (sau se refuză a se înţelege) este că există valori care nu pot (şi nu trebuie) să fie convertite în bani. Cât mai costă o prietenie, o familie, o mamă, o viaţă, o moarte, o iubire, un sfârşit de toamnă, la bursa noastră de valori?

Canibalizarea capitalului e o crimă contra umanităţii, în sensul desăvârşit al fiecăruia dintre aceste cuvinte. Fiecare criză financiară a fost la început o criză morală. Ultima a fost reflexia lăcomiei.

Aici, la noi, va fi mai departe complicat, câtă vreme talciocul de conştiinţe va genera profit vizibil şi pierderi incalculabile, cât nimeni nu se va compromite niciodată, cât va dăinui propoziţia scurtă, dar nu simplă - „aşa se face". Cât întrebarea „cât?" nu va fi însoţită şi de „cum?".

Aici, la noi, presa e o oglindă spartă. Se caută articolele la numărul de semne, nu la numărul de idei, emisiunile televizate la numărul de url