Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paturi cu forme de opere de artă

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 4 decembrie 2010 ·

Deşi suntem tentaţi să ne gândim la zona de zi, dormitorul ocupă, ca importanţă funcţională, primul loc în cadrul locuinţei, pentru simplul fapt că, statistic, un om petrece o treime din viaţă dormind. Astfel, calitatea somnului este primordială în definirea calităţii vieţii. De aceea, banii investiţi în amenajarea dormitorului, ca zonă privată, aduc mai multe beneficii personale, decât canalizarea lor către zonele din locuinţă în care petrecerea timpului este ocazională, împărtăşită cu prietenii sau ceilalţi membri ai familiei. Aproape întotdeauna un pat de calitate are şi un design studiat. Producătorii specializaţi investesc la rândul lor în colaborări cu designeri de prestigiu astfel încât un pat bun să fie însoţit de o ambientare expresivă.

Ciacci, firmă italiană producătoare de mobilier din fier forjat, cu o vechime de peste 40 de ani şi-a diversificat acum gama de produse lansând o serie de paturi de design foarte diferite unul de altul, dar toate cu alura de operă de artă. De la romantismul fierului forjat de altă dată, reinterpretat şi transpus în context contemporan, clasicismul paturilor capitonate stilizat prin accente glossi, până la platbandă de fier brut împletită în compoziţii moderne sau filigran de macrame aplicat din metal manufacturat pe tăblia patului, modelele prezentate se definesc prin originalitate şi dinamism.

O îmbinare a formelor inovatoare moderne cu o tradiţie îndelungată în manufacturare are drept scop implementarea ideii că totul poate fi personalizat în orice locuinţă. Toate decoraţiile şi finisajele sunt lucrate manual cu o atenţie aproape obsesivă pentru detalii. Fiecare produs al acestei companii are propriul stil cu totul unic. Alegerea unui pat atât de sugestiv poate transforma interiorul într-o proiecţie a propriei persoane. Asemenea unei opere de artă el poate fi interpretat, personalizat prin imaginea de ansambl

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 35 minute
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 4 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 2 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Dughin ameninţă Europa de Est: „Trebuie să fie neutră sau să devină a Rusiei”

Mediafax acum 11 minute
Alexandr Dughin susţine că ţările din regiune „trebuie ori să fie neutre, ori să devină parte a Rusiei”, subliniind influenţa liderilor precum Viktor Orban şi Călin Georgescu. Profesorul John Mearsheimer a declarat că declaraţiile lui Dughin nu repr

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 2 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

O fetiță s-a curentat pe un patinoar din Ploiești. Ce spune Poliția

HotNews acum 59 minute
O fetiţă de nouă ani s-a curentat, fără a fi rănită grav, pe patinoarul din centrul Ploieştiului, după ce a atins un indicator amplasat în afara zonei cu gheaţă, la o mică distanţă de balustrada patinoarului. Poliţia a constatat deficienţe la instal

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 3 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°