În timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen Golf pe Aleea Donici din municipiul Botoşani, C. CORNELIU-EUGEN de 40 ani, din municipiu, ajungând la intersecţia cu strada Tudor Vladimirescu, nu acordă prioritate de trecere autoturismului marca Renault, condus de L. Magda de 20 ani, din municipiul Botoşani, cele două autovehicule intrând în coliziune. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto L. Magda, care a fost transportată la Spitalul Judeţean Botoşani, unde a primit îngrijiri medicale, fără a rămâne internată. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Faţă de C. CORNELIU-ANDREI se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se propune soluţie procedurală.
Autori: Biroul de presă al I.P.J. Botoşani