Sursa foto: Guliver/ SplashNews Sursa foto: NorthFotoÎn concluzie, artista şi-a trimis la înaintare reprezentantul, care a dezminţit informaţia, precizând că Alexander, care a fost însurat cu Britney timp de 55 de ore, în anul 2004, minte cu neruşinare. Ba, ca să se asigure că toată lumea a înţeles ideea, Britney însăşi a intrat pe Twitter şi a postat un mesaj în stilul ei caracteristic: "Voi, cei de la revista Star, RadarOnline, Jason Alexander şi restul mincinoşilor, să mă pupaţi în fundul meu alb ca un crin din sudul Louisianei", apoi s-a grăbit să adauge că nu a fost niciodată mai fericită şi că se pregăteşte să petreacă un weekend romantic în compania lui Trawick.