„Tot Bucureştiul din perioada interbelică era o locatie", este de părere istoricul Adrian Majuru. Practicantele celei mai vechi meserii se găseau peste tot, în magazine de lux, în cinematografe, în teatre, la casele de modă, la cabarete, dar şi la periferia oraşului. Strada Brezoianu era renumită pentru că era locul de „vânătoare" al regelui Carol al II-lea, care se pare că era unul dintre consumatori, adaugă istoricul Majuru (www.bucurestiivechisinoi.ro). Unul dintre cartierele cu bordeluri de lux, „Crucea de piatră", era localizat undeva între Vitan şi Calea Dudesti. Majuru spune că bordelurile din Bucureşti aveau mare căutare, mai ales de sărbători. Autorii români au reflectat în multe romane acest fenomen, deseori creionând personaje triste. Unul dintre aceştia este Cezar Petrescu care descrie această stare de fapt în romanul „Calea Victoriei".

Stabilimentele din Bucureşti nu aveau firmă la intrare, dar erau recunoscute după vestitele felinare roşii că se aprindeau odată cu căderea serii. „În aparenţă şi prin lege erau foarte discrete, nu aveau firme, era un felinar roşu şi nu scria nimic. Era un cabaret, un teatru de varieteu, erau restaurante cu program prelungit care aveau şi hotel deasupra, aveau şi un program de atragere al consumatorilor", a mai precizat istoricul Adrian Majuru.

Existau şi alte locaţii unde se practica cea mai veche meserie din lume. „La bordelurile cele mai cotate găseai şi prostituate din Grecia şi Ungaria. Cele mai renumite stabilimente erau cabaretele Alhambra şi Moulin Rouge, unde multe dintre dansatoare ofereau servicii, dar mai înainte clienţii trebuiau sa facă consumaţie la restaurant", explică istoricul.

Modistele, prostituate cu şcoală

Unele dintre stabilimente erau „camuflate" în case de modă. Prostituatele învăţau să se îmbrace, învăţau limbi straine şi frecventau şcoli. Cele mai „răsărite" aveau ş