În România, popularitatea rugby-ului creşte odată cu succesul unei discipline în care locul placajelor dure a fost luat de smulgerea unor eşarfe.
1 /.
În urmă cu doi ani, în sala de sport a Şcolii nr. 143 din Bucureşti au apărut câteva mingi ovale. Elevii s-au uitat ciudat la ele, dar acum baloanele de rugby sunt aproape la fel de uzate precum cele de fotbal. În acest an, elevii Şcolii 143 au câştigat Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar la rugby-tag. Interesant este că nu a fost o competiţie între două-trei echipe din ţară, ci un campionat în adevăratul sens al cuvântului, care a implicat sute de echipe de la şcolile din ţară.
În sala de sport, şase elevi din echipa campioană se antrenează într-un meci trei la trei. Este de-ajuns să-i priveşti câteva minute pentru a realiza că viteza este esenţială în acest joc, iar alte forme de forţă fizică sunt cam de prisos. De exemplu, Stelian Ureche este cel mai scund şi cel mai slab dintre toţi, dar în rugby-tag este un avantaj.
"El are centrul de greutate jos, schimbă rapid direcţia de alergare, intră uşor pe spaţiile libere dintre apărătorii adverşi", explică profesorul Manţoc.
Fugă şi multă gândire
Însă "e multă gândire" la mijloc, adaugă Ionuţ Tangerică, un alt membru al echipei de campioni. El spune aceasta pentru că, la fiecare pas, ai varianta pasei sau a pătrunderii individuale. Bine, asta se întâmplă şi la fotbal, dar la rugby-tag trebuie să ai în vedere că, pe lângă minge, mai există un obiect al jocului.
"Trebuie să ai grijă să nu-ţi ia cineva tagul (sunt două, prinse cu scai de o centură, la şolduri - n.r.) cât ai mingea. Iar dacă ţi-l ia, trebuie să o pasezi rapid înapoi unui coleg", spune Florian Iordan. Iordan şi un alt coleg, Alex Pădurean, au corp de rugbişti în toată regula, dar şi un soi de agilitate nativă.
Dintre toţi muşc
