Din februarie, cei care sună abuziv la serviciul de urgenţă vor trebui să plătească câte 0,33 de cenţi plus TVA pentru fiecare "glumă". Sursa: VLAD STĂNESCU
Glumele proaste care aglomerează dispeceratele 112 s-ar putea rări după intrarea în vigoare a unei reguli noi. Din luna februarie a anului viitor, persoanele care abuzează de numărul de urgenţă ar putea scoate din buzunar câte 0,33 eurocenţi plus TVA pentru fiecare apel.
Totodată, serviciul de urgenţă va avea un sistem de protecţie împotriva persoanelor care pun stăpânire pe aceste linii.
Concret, după două apeluri în care apelantul nu vorbeşte, acesta va fi direcţionat spre o platformă interactivă care îl va întâmpina cu mesajul "Aţi apelat serviciul de urgenţă 112. Dacă doriţi să intraţi în legătură directă cu un operator, vă rugăm să apăsaţi tasta cinci de două ori". Iar dacă apelantul nu apasă în 20 de secunde tasta cinci de două ori, acesta va fi deconectat.
Prevederile sunt stipulate într-o decizie semnată de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANARC), Marius Cătălin Marinescu.
Cel care dă 6 apeluri abuzive într-o zi, lăsat în aşteptare cinci zile la rând
De la 1 februarie 2011, cei care sună abuziv la 112 de cel puţin două ori pe zi, vor primi automat un mesaj: "Aţi apelat abuziv serviciul de urgenţă 112. Conform prevederilor legale, apelarea abuzivă a numărului 112 se pedepseşte cu amendă de la 500 de lei la 1.000 de lei".
În plus, dacă se primesc şase apeluri nemotivate de la acelaşi număr de telefon într-un interval de 24 de ore, cel care mai apelează numărul de urgenţă de la acel post telefonic va fi redirecţionat timp de cinci zile pe o platformă interactivă, iar, înainte de a i se face legătura cu un operator 112, i se va transmite un mesaj vocal în care i se precizează c