CFR Cluj - „U“ Craiova 2-1
Stadion „Dr. Constantin Rădulescu“, spectatori: 4.000.
Au marcat: Traore ‘69, Kivuvu ‘72 / D. Stoica ‘67.
CFR Cluj: Nuno Claro - Tony, Cadu, Piccolo, Panin - Hora (‘46, E. Kone), Dică, Kivuvu, Culio - Traore (‘86, Bud), Bjelanoivc (‘59, Bastos). Antrenor: Alin Minteuan.
„U“ Craiova: R. Stanca - Ciucă, Găman, D. Stoica, Bărboianu - Dilevski - Wobay (‘82, M. Costea), Gargorov (‘61, Ologu), Prepeliţă (‘71, D. Lopes), Dina - Piţurcă. Antrenor: Victor Piţurcă.
Cartonaşe galbene: Cadu, Bud, Dică / Dilevski, Ciucă (‘51 şi ‘89), Wobay, Ologu.
Cartonaş roşu: Ciucă (‘89)
Au arbitrat: Ov. Haţegan - Oct. Şovre şi R. Iulian.
Universitatea Craiova a pierdut partida din Gruia după ce a înscris prima, printr-un gol de senzaţie, reuşit de Dorel Stoica, şi a încheiat meciul în zece jucători, Mădălin Ciucă fiind eliminat pentru cumul de cartonaşe.
Găman, Bărboianu, Prepeliţă şi Gargorov au început meciul titulari în Gruia, însă managerul general al Ştiinţei, Victor Piţurcă, i-a dat din nou în primire banca de rezerve lui Dănănae, din cauza formei sportive slabe a internaţionalului craiovean. Încurajată de un grup de suporteri veniţi din Bănie, Universitatea a început precaut meciul, încercând să ghicească punctele slabe ale unei echipe solide, CFR Cluj, care s-a călit în bătăliile din Europa. Nici ardelenii nu au fost prea insistenţi în primele minute ale întâlnirii, ocaziile de poartă întârziind să apară. În minutul 29, R. Stanca a respins foarte bine din faţa lui Traore, la o fază din care ceferiştii puteau deschide scorul, în timp ce la poarta cealaltă Gargorov şi-a încercat şansa cu două şuturi din afara careului mare, însă vineri nu a fost ziua sa norocoasă. Cadu şi-a trecut şi el în cont o lovitură de cap în minutele de prelungire ale primei reprize, cele două formaţii intrând la cabine la egalita