Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hotelul de gheaţă, închiriat înainte să fie terminat

Publicat in Adevarul, sâmbătă 4 decembrie 2010 ·

Inedita construcţie va avea 14 camere, care vor purta denumirile unor pietre preţioase. Clădirea se va întinde pe 650 de metri pătraţi. Iniţiatorii proiectului „Ice Hotel Bâlea Lac“ au pus la punct toate detaliile, pentru ca turiştii care vor urca în Munţii Făgăraş să se poată bucura de hotel.

Ineditul hotel este construit pentru al cincilea an consecutiv, la peste 2.000 de metri altitudine, lângă lacul Bâlea. „Am pus deja structura din metal, care va susţine construcţia, însă acum aşteptăm să vedem ce se întâmplă cu vremea.

Dacă se va încălzi, probabil că vom fi nevoiţi să mai aşteptăm câteva zile, până vom începe să scoatem cuburile de gheaţă din lac. Hotelul va fi construit până în data de 20 decembrie, iar inaugurarea este programată pentru 22. Sperăm doar ca vremea să nu ne dea mari bătăi de cap", spune Leo Klingeis, managerul proiectului.

14 camere preţioase

Noul hotel de gheaţă va fi asemănător, ca formă, celor din anii anteriori, însă numărul camerelor va creşte la 14. Cu o suprafaţă de aproximativ 650 de metri pătraţi, Ice Hotel 2010 va dispune de un bar, un restaurant şi o esplanadă cu o expoziţie de statui, toate din gheaţă.

Citiţi şi: Marele maraton pentru Revelion

Anul acesta, fiecare cameră va purta numele unei pietre preţioase sau semipreţioase şi va fi împodobită cu elemente decorative din gheaţă. „Aquamarin, ametist, rubin, malachit, safir, smarald, diamant alb, turcoaz, lapis lazuli, quartz roz, quartz alb, turmalin,olivine şi opal sunt denumirile alese pentru camera, anul acesta. Fiecare se va diferenţia prin lumini colorate, caracteristice pietrei alese", spune Adelina Grigoroiu, director de marketing la firma care se ocupă de acest proiect.

Chiar dacă hotelul nu a fost încă ridicat, turiştii s-au grăbit, anul acesta, să îşi asigure cel puţin o noapte în inedita construcţie. Potr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, pus sub acuzare la Paris. Suspiciuni de corupţie în cadrul Interpol

Adevarul acum 22 minute
Vitalie Pîrlog, fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, a fost extrădat şi pus sub acuzare vineri în Franţa. El este suspectat că a şters notificări roşii ale Interpol pentru ca fugari daţi în urmărire să poată scăpa de justiţie.

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 34 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 56 minute
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 47 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 10 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 10 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°