…comentariile la comentariul pe care l-am facut pe www.contributors.ro referitor la ultima isprava WikiLeaks ma obliga sa revin asupra subiectului public-privat si asupra fenomenului FaceBook. Sa ne-ntelegem de la bun inceput: prin FaceBook nu inteleg FaceBook. Nu am nimic cu oamenii care au cont pe FaceBook, de la regina Angliei, la fii-mea, Ana. FaceBook functioneaza aici ca un simbol - cel al retelelor sociale virtuale in care ai “prieteni”, “esti intr-o relatie” sau (din cate am auzit de la studenti) poti avea “inima franta”, ceea ce te deschide spre doua categorii: single si “cuplat”. [Nota 1: Daca am gresit vreo denumire, aveti sa ma iertati. Vorbesc din auzite. Numai posesorii de cont FaceBook pot accesa FaceBook. E, ca sa zic asa, cel mai deschis club inchis din lume.] FaceBook functioneaza aici ca un simbol al unei totale rastalmaciri a relatiei dintre public si privat.
[Nota 2: Urmeaza cateva randuri ceva mai aride - cei slabi de inger pot sari peste ele ]
__________________________________________________________________________
Relatia dintre public si privat e o gaselnita moderna. Ai batrani n-aveau obsesia asta – de altfel nici nu prea aveau cuvinte/concepte care sa le defineasca, tocmai pentru ca granitele dintre cele doua sfere erau de la sine intelese si acceptate. Ai batrani nu aveau nevoie de cuvinte pentru asta, pentru ca nu aveau nevoie de poduri, pentru ca nu aveau raul care sa-i desparta pe dinlauntru. Deindata ce apare raul care separa, care creeaza distinctii, apare si nevoia cuvantului. A podului. Or, cuvintele sunt trebuincioase la fel ca si podurile – sa apropie si sa tina, totodata, la distanta cele doua maluri. Cuvantul creeaza diferenta, dar tot cuvantul o si vindeca. La inceput a fost Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul. Problema apare in momentul in care cuvintele, ca si podurile, isi pier
