Lavinia Steer, artista pe care orașul în care s-a născut și a trăit nu a lăsat-o să se facă remarcată, a fost înmormântată în acestă dimineață la Cimitirul Municipal din Oradea. Lavinia a fost condusă pe ultimul drum chiar de sora ei, vedeta TV Olivia Steer și o mulțime de prieteni, cunoscuți și foști elevi.
Prea puțină lume a știut cine a fost cu adevărat Lavina Steer. Cei mai mulți o asociau cu sora Olivei Steer, prezentatoarea și soția lui Andi Moisescu. De fapt, Lavinia a fost unul dintre puțini artiști adevărați pe care i-a avut Oradea. Pentru cei care nu au descoperit-o personal e prea târziu. Într-o atmosferă apăsătoare și plină de durere, Lavinia și-a luat astăzi adio de la familie, prieteni, colegi și foști elevi. Îmbrăcată în negru, din cap până în picioare, Olivia, însoțită de soțul său Andi Moisescu și câțiva prieteni a pășit temătoare în capela în care se afla sicriul cu trupul surorii sale.
I-au spus adio
Ochelarii negri de soare au trădat imensa durere pe care vedeta Acasă TV a purtat-o în ochi. Până în momentul final, Olivia a stat aproape de coșciugul Laviniei, așteptând parcă, în zadar, să se trezească din clipă în clipă. Cunoscuții care au privit-o pentru ultima dată au rostit o rugăciune pentru ca sufletul Laviniei să se poată odihni în pace.
Dă click pe poză pentru a vizualiza imagini de la înmormântare
Viața, ca un film
Lavinia Steer (38 ani ) nu era la fel de cunoscută ca sora ei, însă a fost un om remarcabil, regizor și preparator universitar și doctorand la Facultatea de Muzică din Oradea. Avea o mare pasiune pentru căței, era crescător de câini și a fost arbitru internațional pentru concursurile de câini. „Îmi pare extraordinar de rău pentru ea. O știam de zece ani. Era crescător de câini și ca arbitru era de nota zece. Iubea câinii foarte mult, erau viața ei", a declarat Alafi Ferenc, fostul