Dacă până în secolul XX românii mergeau la studii în universităţi din Franţa şi Germania, astăzi, Marea Britanie e principala destinaţie. Schimbarea polului cultural-universitar din spaţiul franco-german cu cel anglo-saxon îi determină pe tineri să înveţe carte în universităţi cu predare în limba engleză.

„Ai noştri tineri la Paris învaţă/la gât cravatei cum se leagă nodul". Versurile eminesciene scrise la 1876 arată o realitate a acelor vremuri. Aceea că noile generaţii de cărturari preferau capitala franceză pentru a se instrui, mai ales că, după Unirea Principatelor Române, Franţa „înfiase" copilul pierdut al latinităţii. Însuşi Alexandru Ioan Cuza a studiat în capitala franceză.

Citiţi şi:

Universităţi „vânate“ de tinerii români

Studenţii care învaţă peste hotare sunt o generaţie pierdută pentru România

În 1835, el obţine Bacalaureatul în litere la Paris, pentru ca mai apoi să se înscrie, la fel ca şi Vasile Alecsandri, la Facultatea de Medicină. Deşi a abandonat studiile universitare, Cuza a devenit membru al Societăţii economiştilor din Franţa. Un alt exemplu e Spiru Haret. În 1875, acesta îşi trece licenţa în matematică la celebra universitate Sorbona, pentru ca mai apoi să obţină un doctorat în astronomie.

Franţa sau Germania.

Sau şi una, şi alta

Nu erau ocolite însă nici universităţile nemţeşti. Mihail Kogălniceanu, coleg de şcoală cu Al.I. Cuza, face studii strălucite atât în Franţa, cât şi în Germania. În 1835, Kogălniceanu e trimis la studii la Colegiul din Luneville, pentru ca, un an mai târziu, să meargă la cursuri universitare de istorie şi drept la Berlin.

Titu Maiorescu şi Mihai Eminescu sunt alte două exemple de personalităţi care s-au format în spaţiul germanic, la Universitatea din Giessen şi, respectiv, la Viena şi Berlin. Nicolae Iorga, personalitate monumentală