A început să frecventeze cluburile de noapte, să participe la petreceri deşănţate şi chiar să se afişeze în compania a tot soiul de femei dubioase. Mai mult decât atât, David, în vârstă de 39 de ani, a cam exagerat cu alcoolul în ultima vreme, umblând mai mult băut. În urmă cu două zile, paparazzii americani l-au fotografiat în ipostaze penibile la ieşirea din clubul BOA, din West Hollywood, unde trăsese o beţie de pomină. Abia ţinându-se pe picioare, Arquette, îmbrăcat în alb din cap până-n picioare, a făcut show în parcarea localului, sprijinindu-se de copaci şi chiar improvizând un mic număr de dans, agăţat de un stâlp. Din fericire, starul a avut prietenii aproape, care l-au ajutat să ajungă în siguranţă la maşină, apoi l-au dus acasă. A început să frecventeze cluburile de noapte, să participe la petreceri deşănţate şi chiar să se afişeze în compania a tot soiul de femei dubioase. Mai mult decât atât, David, în vârstă de 39 de ani, a cam exagerat cu alcoolul în ultima vreme, umblând mai mult băut. În urmă cu două zile, paparazzii americani l-au fotografiat în ipostaze penibile la ieşirea din clubul BOA, din West Hollywood, unde trăsese o beţie de pomină. Abia ţinându-se pe picioare, Arquette, îmbrăcat în alb din cap până-n picioare, a făcut show în parcarea localului, sprijinindu-se de copaci şi chiar improvizând un mic număr de dans, agăţat de un stâlp. Din fericire, starul a avut prietenii aproape, care l-au ajutat să ajungă în siguranţă la maşină, apoi l-au dus acasă.