Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fost director de spital: banii luaţi de la copii sunt "praf în ochi"!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 4 decembrie 2010 ·

Senatorul PNL de Sibiu Minerva Boitan a declarat, vineri, că economia pe care încearcă să o facă Guvernul prin reducerea duratei concediului maternal nu este decât "praf în ochi" pentru că banii ajung doar pentru "asfaltarea a 40 de kilometri de drum". Senatorul PNL de Sibiu Minerva Boitan a declarat, într-o conferinţă de presă, că economiile pe care Guvernul încearcă să le facă prin reducerea concediului maternal de la doi ani la un an sunt "praf în ochi".

CITEŞTE ŞI:

Angajaţii din sistemul sanitar îşi cer drepturile în instanţă

Mutilat de propriul tată

"Acest Guvern Boc, de un an de zile, nu foloseşte decât procedura chirurgicală a lui Ciomu - taie prin amputare tot ce poate şi acum a ajuns şi la bebeluşi şi la copiii nenăscuţi. Este un atac împotriva celor care nu se pot apăra. Economia pe care vrea să o facă este o farsă. 200 - 250 de milioane de euro, economia preconizată prin reducerea concediului maternal înseamnă, la costurile asfaltării drumurilor comunale de către doamna Elena Udrea, 40 de kilometri. Este praf în ochi. Se bulversează liniştea a 180.000 de familii din ţară, atâtea mame sunt în concediu maternal acum", a spus Boitan.

Preşedintele Organizaţiei de Femei a PNL Sibiu, Valeria Isaicu, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că, în ultimele zile, a primit mailuri, telefoane şi a vorbit cu 22 de femei care urmează să nască şi 13 care au născut deja şi toate s-au declarat nemulţumite de reducerea concediului de maternitate şi a indemnizaţiilor.

"Aceasta pentru că nu au ce să facă cu copiii. Nu avem creşe suficiente. Presupunem că se duc la serviciu, dar unde, că majoritatea nu mai sunt primite înapoi, decât cele care lucrează la stat, restul sunt puse pe liber şi ajung şomere", a spus Isaicu.

Aceasta a explicat că a făcut un calcul şi, imediat după naşterea unui copil, familiile

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 8 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum o ora
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 13 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 7 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 3 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°