Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Actul istoric al Marii Uniri in gazetele din 1918

Publicat in Cuvantul Liber, sâmbătă 4 decembrie 2010 ·

- Diverse - nr. 685 / 4 Decembrie, 2010 Dupa izbucnirea Primului Razboi Mondial, sufletele romanilor din Transilvania, Bucovina si Basarabia se zbateau intre temeri si sperante. Multi erau inspaimantati de gandul ca vor fi obligati sa lupte in armate straine, impotriva fratilor, prin a caror vine curge acelasi sange. Pe de alta parte, se mangaiau cu nadejdea ca toate jertfele si suferintele n-au fost in zadar, iar, in sfarsit, neamul romanesc se va putea elibera de sub jugul strain. Celor care erau pe front, Nicolae Iorga consemna in ziarul Neamul Romanesc: "Sa fiti voiosi aceia care in strigate de comanda straina sub steag strain muriti! Undeva un alt steag se va ridica in masura in care voi va cheltuiti vitejia, va dati sangele vostru tanar. El se ridica tot mai mult, tot mai larg, saltat in sus si rasfirat de fiecare silinta deznadajduita a puterii voastre, care se strange. Si sa stiti ca urmasii vostri, in ciuda puterilor lumii, sub acest steag pe cate in nestiinta, in durere si in intuneric voi l-ati inaltat, desfasurat si sfintit, vor fi toti impreuna!" In viziunea ziaristilor, ideea de "Romania Mare" trebuia sa marcheze pe toti romanii. Aceasta unire putea reprezenta inceputul unei vieti mai bune pentru statul roman si cetateni. In toamna anului 1918, Romania isi recapata forta si speranta refacerii sale si a indepartarii clauzelor pacii de la Buftea-Bucuresti din 24 aprilie/ 7 mai 1918. La inceputul lunii noiembrie, ziarele din Moldova sau din Muntenia se confruntau cu cenzura si cu probleme legate de lipsa hartiei. Multe dintre periodice sunt publicate pe doar doua pagini. Retragerea armatelor Puterilor Centrale din Muntenia are drept consecinta si suprimarea unor jurnale acuzate de a fi colaborat cu administratia germana, iar la sfarsitul anului 1918 redactiile isi schimba sediul de la Iasi la Bucuresti, altele reapar dupa o intrerupere de doi ani (Unive

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cannes 2024 - „Anora”, de Sean Baker, care spune povestea de dragoste dintre o dansatoare la bară din New York şi fiul unui oligarh, a câştigat trofeul Palme d'Or/ VIDEO

News.ro acum 39 minute
„Anora”, regizat de Sean Baker, a câştigat, sâmbătă, trofeul Palme d'Or la cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, care a avut loc între 14 şi 25 mai. Acesta este primul Palme d'Or american de la „Tree of Life”, de Terrence Malick,

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Schiphol din Amsterdam cu câteva ore înainte de show-ul de la Co-op Live din Manchester. Ea este suspectată de posesie de droguri uşoare

News.ro acum 52 minute
Cântăreaţa americană Nicki Minaj a fost arestată pe un aeroport din Olanda cu câteva ore înainte de a susţine un concert la Co-op Live din Manchester, relatează skynews.com. Ea a fost reţinută pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, fiind suspectată d

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 3 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 4 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a aplicației Monitorul Prețurilor. Ce va conține aceasta

Wall-Street.ro acum 5 ore
Consiliul Concurenţei va lansa curând o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au fost plafonate de Guvern, a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţo

Vremea

București
acum

20°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

14°
sâm.

14°/18°
dum.

15°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

17°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°