* Minunata Romanie din inima lui Jules Verne *
"Romanul nu va pieri niciodata"
"Romanul nu va pieri niciodata". Apasa grav, cu penita, pe fiecare litera, rotunjind pedant vocalele, deopotriva in gand si pe foaia de hartie brazdata, iata, de sus pana jos, de randuri elegante, intr-un albastru inchis, nobil. Mai inmoaie o data varful tocului in cerneala si inchide ghilimelele, apoi pune punct, in josul lor, un punct stralucitor, aproape sferic, pe care hartia il absoarbe cu nesat. Se lasa incet pe spate, in jiltul de piele bruna, si priveste multumit la ultimul paragraf. Simte cum creste inima in el: il framantase multa vreme cautarea unei fraze care sa prinda in ea, pe de-a-ntregul, tumultul si drama si incrancenarea si speranta acestui popor fabulos din Carpati, despre care prietenii lui vorbeau cu inflacarare si despre care citise, el insusi, atatea si atatea lucruri minunate in presa vremii, in atlasele geografice si in vraful de ghiduri de calatorie adunate in biblioteca vilei de pe Boulevard Longville.
"Romanul nu va pieri niciodata". Reciteste cu voce tare ultima propozitie, cu un ochi la foaie si cu altul la pendulul care arata ora 10 dimineata. S-a trezit, ca de obicei, de la 5, cu noaptea in cap. E un spirit matinal - matinal prin excelenta -, lucreaza deja de 5 ore, dar nu se indura sa iasa din micul birou pana nu se mai cufunda putin in fascinantele pasaje despre Transilvania din cartile lui Joseph Marie de Gerando si Elisee Reclus. Citeste pe nerasuflate despre frumusetea unica a acelui loc, facut parca special pentru dramatica poveste de dragoste pe care editorul Pierre-Jules Hetzel o asteapta de la el, cu atata nerabdare. Desfasoara pe biroul vechi, de lemn masiv, o harta mare a Ardealului, si cade intr-o minunata reverie, imbatandu-si ochii mintii cu peisaje superbe, care curg, deal-vale, dinspre Cluj, prin Cheile Turzi
