Ani întregi am crezut sau aveam impresia că harta României este plină, e ciorchine, musteşte de monumente istorice clasate pe lista UNESCO.
Ba, eram chiar sigur că, dacă nu erau nătărăii ăia de comunişti, ţara noastră ar fi fost aproape integral un patrimoniu al UNESCO. Ce vreţi, eram mic, iar naţionalismul mustea în mine. E drept că şi acum mă revendic drept un patriot, dar m-am m-ai copt la minte. Am renunţat la "legendele urbane", la snoavele proto croniste.
În urma unei călătorii la Paris, la un congres de arheologie preventivă, am văzut harta UNESCO. M-a luat cu leşin, pentru că România eram cam cheală. Doar 7 situri mari şi late recunoscute de UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură).
Cu această ocazie, documentându-mă, am aflat - fie-mi iertată ignoranţa - că România figurează cu doar câteva monumente în patrimoniul universal: Delta Dunării, satele fortificate din Transilvania, Mănăstirea Horezu, bisericile cu pictură murală din Moldova, fortăreţele dacice din Orăştie, Cetatea Sighişoarei şi bisericile de lemn din Maramureş. Atât şi nimic mai mult! Ca să fim precişi, trebuie spus că există o listă de aşteptare a altor monumente. Le enumăr pentru că este o ocazie bună să terminăm cu braşoavele, cu zvonurile: Castelul Peleş, Pelişor, Centrul Istoric al Sibiului, Ansamblul Brâncuşi de la Târgu-Jiu, Parcul Naţional Vânătorii de la Neamţ şi situl subacvatic de la Porţile de Fier.
De ce fac aceste precizări? Pentru că şi UNESCO a devenit o ţintă în lupta pentru aurul de la Roşia Montană. Adevărul este că afacerea este colosală, iar interesele pe măsură. Pe criza asta, aurul rămâne o monedă forte. Aurul a fost reconfirmat drept o investiţie stabilă, după ce în data de 9 noiembrie a fost atins preţul-record de 1.414,5 dolari pe uncie (45,48 dolari/gram). Creşterea interesului pentru aur e
