Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru hoţi prinşi într-o singură zi

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 4 decembrie 2010 ·

* un minor care a sustras un telefon mobil în luna iulie a ajuns acum pe mâna poliţiştilor * alte trei persoane s-au ales cu dosare penale pentru furturi comise în dauna unei societăţi comerciale şi a unui localnic din Lanurile

Patru brăileni au picat în plasa oamenilor legii după ce au comis furturi din societăţi comerciale sau de la diferite persoane. Un minor, care i-a furat telefonul mobil unui localnic din Tichileşti, a fost identificat după mai bine de patru luni. Cauza era înregistrată cu autor necunoscut, însă acum hoţul va plăti pentru fapta comisă.

Astfel, în ziua de 30 noiembrie, agenţii de la Postul de Poliţie Comunală Tichileşti, continuând cercetările în cauze înregistrate cu autori necunoscuţi, au probat că C.I. (14 ani), din comuna Tufeşti, este principalul suspect al unui furt comis în noaptea de 13 spre 14 iulie. În timp ce se afla la o petrecere organizată la domiciliul lui M.N., din comuna Tichileşti, minorul i-a sustras acestuia un telefon mobil. Prejudiciul, în valoare de 250 lei, a fost recuperat de poliţişti.

În aceeaşi zi, poliţişti de la Biroul de Investigaţii Criminale au stabilit că C.I. (19 ani), din municipiu, este principalul suspect al comiterii furtului unei schele metalice, aparţinând unei societăţi comerciale, faptă comisă în perioada 3-6 septembrie. Prejudiciul, în valoare de 575 de lei, a fost recuperat şi predat părţii vătămate.

În ambele cauze, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a tinerilor.

În dimineaţa zilei de 30 noiembrie, la ora 9.45, T.M. (33 de ani), din satul Lanurile, comuna Viziru, a reclamat la Poliţie că, în noaptea anterioară, doi localnici i-au sustras din curtea imobilului mai multe bunuri. Poliţiştii au efectuat cercetări şi au stabilit că principalii suspecţi sunt C.M. (

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 4 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 8 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 7 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 2 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 5 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

22°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°