* poliţiştii înregistrează tot mai multe sesizări din partea brăilenilor, privind dispariţia "misterioasă" a partenerilor de viaţă
* dacă la început situaţia pare dramatică, cei care anunţă dispariţia gândindu-se la tot ce e mai rău, în final se dovedeşte că soţul sau soţia fie a plecat pur şi simplu peste hotare, fie şi-a găsit o pereche mai bună * de la începutul anului, poliţiştii brăileni au înregistrat 8 sesizări de acest gen, în urma cercetărilor stabilindu-se că "dispăruţii" au plecat de bunăvoie * cel mai recent caz este al tinerei din Movila Miresii, care a "dispărut" de acasă la o lună după nuntă, fiind găsită în Spania cu alt bărbat
În ultimul timp, poliţiştii se confruntă cu tot mai multe sesizări din partea brăilenilor privind dispariţia "misterioasă" a partenerilor de viaţă. În prima fază, situaţia pare chiar dramatică, cei care anunţă dispariţia gândindu-se că celor dragi li s-ar fi putut întâmpla ceva rău sau au suferit vreun accident grav, ori au fost răpiţi. Până la urmă însă, se dovedeşte că soţul sau soţia şi-a luat lumea în cap şi fie a plecat pur şi simplu peste hotare, fie şi-a găsit o pereche mai bună. Numai de la începutul anului, poliţiştii au înregistrat 8 sesizări de acest gen, în urma cercetărilor stabilindu-se că "dispăruţii" au plecat de bunăvoie. Un asemenea caz a fost prezentat recent şi în paginile cotidianului nostru, un tânăr din Movila Miresii reclamând că i-a dispărut soţia la numai o lună de la nuntă. Poliţiştii au demarat imediat căutările, însă finalul a fost unul de telenovelă: soţia lăsase verigheta şi plecase în Spania cu un alt bărbat.
Dispariţia unei persoane, fie că este copil sau adult, este un motiv temeinic de alertă pentru ceilalţi membri ai familiei, dar şi pentru autorităţi. Evident că prima reacţie, firească şi absolut justificată, a fiecăruia este de a cere ajutorul instituţiilor abilitate. Din mo