Pachetul de ajutor financiar pentru zona euro acordat de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, de 750 de miliarde de euro, ar putea fi suplimentat, a declarat astăzi ministrul belgian de Finanţe, Didier Reynders, după ce atât cancelarul german, Angela Merkel, cât şi Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei, au negat acestu lucru.
Reynders a arătat că o astfel de măsură va fi luată dacă guvernele decid să creeze în 2013 un fond mai mare, un mecanism permanent pentru contracararea efectelor crizei.
„Dacă vom decide acest lucru în următoarele săptămâni sau luni, de ce să nu accesăm imediat această facilitate?", s-a întrebat el, într-o discuţie cu ziariştii la Bruxelles.
Oficialii europeni sunt sub presiunea alimentată de posibilitatea că problemele Greciei şi ale Irlandei s-ar putea răspândi şi în Spania şi Portugalia, situaţie în care pachetul de 750 de miliarde de euro ar putea să nu fie suficient, notează Bloomberg.
În timp ce Sarkozy şi Merkel au respins, la finele lunii noiembrie, ideea majorării pachetului, ieri, Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene, a sugerat guvernelor să ia în consideraţie o astfel de măsură.
Ministrul belgian a mai spus că şi FMI agreează această idee şi este gata să contribuie la concretizarea ei.
„Am spus acum două săptămâni că este necesar ca Irlanda să ceară ajutor. Acum este nevoie să găsim o modalitate de a stabili dacă este necesar acest lucru şi în cazul Portugaliei. Oricum, trebuie să evităm răspândirea problemelor. În următoarele săptămâni sau luni vom şti aceste lucruri", a completat Reynders.