Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NU-I SUFICIENT SA STRIGAM "LA MULTI ANI, ROMANIA!"

Publicat in Cuvantul Liber, sâmbătă 4 decembrie 2010 ·

- Editorial - nr. 685 / 4 Decembrie, 2010 Ca orice roman care se respecta, de 1 Decembrie, Ziua Nationala a Romaniei, am participat la manifestarile organizate de Primaria municipiului Targu-Mures, la Monumentul Latinitatii. La fel ca in fiecare an, numerosi targumureseni au tinut, si de aceasta data, sa fie prezenti la ceremonialul dedicat celor 92 de ani de la Marea Unire. Cu toate ca a fost o zi zgribulita, cenusie, participantii au ascultat cu piosenie intonarea Imnului de Stat si discursurile oficialitatilor. Apoi, am urmarit cu interes depunerea de coroane si am constatat ca fata de anii trecuti au aparut doua noi formatiuni politice, Partidul Poporului - Filiala Mures, Partidul Comunist Roman - Filiala Mures si o Asociatie, "Noua Dreapta". Sa admitem ca intr-o democratie autentica fiecare cetatean are libertatea de a-si etala convingerile politice, fara sa-i deranjeze pe cei din jurul lor. In mare parte, manifestarile de la Targu-Mures au fost decente, chiar daca, in culise, senatorul Gyõrgy Frunda a purtat o discutie mai aprinsa cu prefectul judetului, Marius Pascan, legat de marsul organizat de Asociatia "Noua Dreapta" si lozincile lansate de membri sau simpatizantii acestei asociatii. Fara pretentii de politolog, mi-as permite sa comentez despre cele doua formatiuni politice si asociatia amintita. In primul rand, sa-mi fie cu iertare, dar nu detin informatii ca aceste formatiuni si asociatia ar fi inregistrate legal la tribunal. Este atributia celor care le-au autorizat depunerea de coroane sa verifice acest aspect. Partidul Poporului, despre care se spune ca in spatele lui s-ar afla Elena Udrea, ministrul care a cheltuit banii publici anapoda, pe o frunza, rusinea Romaniei, care nu are nimic de-a face cu traditiile romanesti, apoi, Partidul Comunist, scos ilegal in afara legii de oamenii ex-presedintelui Ion Iliescu, nu si-au facut cunoscute doctrinele, m

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 4 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 6 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum 2 ore
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

Horaţiu Potra şi fiul său, ridicaţi de jandarmi de la protestul din Bucureşti / Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa - FOTO

News.ro acum 10 ore
Fostul mercenar Horaţiu Potra şi fiul său au fost ridicaţi, duminică, de jandarmi de la protestul din Bucureşti. Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa. ”Pe timpul desfăşurării adunării publice de protest, au fost legitimaţi şi v

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

Ministrul Finanţelor anunţă că se lucrează la elaborarea bugetului şi susţine că nu va creşte TVA

HotNews acum 9 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, anunţă, duminică după-amiază, că se lucrează la elaborarea bugetului pe anul acesta şi susţine că nu va creşte TVA. „Elaborăm bugetul României pentru 2025. Mâine dimineaţă continuăm întâlnirile cu ministerele”, a

Marius Tucă Show începe luni, 13 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Ninsori abundente şi polei

Mediafax acum 4 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Macedonia de Nord că Serviciul naţional de hidrometeorologie prognozează ninsori abundente şi formarea de polei pe întreg teritoriul ţării. Autorităţile l

Vremea

București
acum

-2°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/3°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-4°
lun.

-4°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°