Toţi antecesorii lui Traian Băsescu au fost preşedinţi-jucători. Desigur, fără să declare asta.

O republică prezidenţială pe şest

Prin alegerea lui Theodor Stolojan, mai întâi, şi a lui Nicolae Văcăroiu, mai apoi, drept premieri, Ion Iliescu şi-a asigurat, între 1991 şi 1996, prerogativele unui regim prezidenţial, deşi România are, prin Constituţie, un regim semiprezidenţial. Asemănător s-a întâmplat cu Emil Constantinescu, în clipa când premier a devenit Mugur Isărescu, sau cu Traian Băsescu, în clipa când la Palatul Victoriei s-a instalat Emil Boc. Theodor Stolojan, Nicolae Văcăroiu, Mugur Isărescu au fost premieri tehnocraţi. Perioadele şefiei lor s-au dovedit cele mai prielnice ambiţiilor de republică prezidenţială ale preşedinţilor României semiprezidenţiale. Lucru explicabil. Premierii tehnocraţi sau independenţi au fost lipsiţi de maşinăria politică tipică unui partid sau unei Coaliţii. În atari condiţii, le-a fost mult mai uşor să se supună Cotroceniului decât dacă ar fi fost lideri politici. O excepţie notabilă o face Emil Boc. Fiind vorba însă de o personalitate aparte, ne aflăm în faţa unei excepţii care confirmă regula.Dacă nu reuşeşte să-şi subordoneze premierul, preşedintele se dă peste cap să-l dea jos. Aşa s-a ajuns la înlăturarea lui Petre Roman de către Ion Iliescu prin mineriada din septembrie 1991, a lui Victor Ciorbea şi Radu Vasile de către Emil Constantinescu, prin acrobaţii politice sau constituţionale.

Din ce cauze a apărut şi, desigur, va continua să apară conflictul Preşedinte-Premier? Indiscutabil, principala cauză a conflictului rezidă în ceea ce am putea numi o schizofrenie de care suferă Constituţia României. Preşedintele e ales prin vot direct şi universal. Această formulă de scrutin, căreia i se adaugă nostalgia Tătucului, împinge electoratul să confere preşedintelui puteri şi responsabilităţi pe care Constituţi