La aproape 25 de ani de la moartea savantului, cercetătorii încearcă să afle de ce acesta nu şi-a mărturisit adeziunea la Garda de Fier. Afilierea lui Mircea Eliade, rămas în cultura universală în primul rând ca istoric şi filosof al religiilor, la extrema dreaptă românească din anii ’30 este un fapt recunoscut.
Înainte de a-şi începe spectaculoasa carieră internaţională, tânărul savant român, proclamat şi autoproclamat „şef" al generaţiei sale, s-a alăturat idealurilor acestei mişcări.
A fost mai degrabă o adeziune decât o apartenenţă, susţin specialiştii, mult îndatorată profesorului Nae Ionescu, ideolog al Gărzii de Fier, căruia Eliade i-a fost asistent câţiva ani, publicând articole despre „omul nou", „renaşterea legionară", „ortodoxismul" şi „românismul", în concordanţă cu filosofia grupării conduse de Zelea-Codreanu.
Este un episod incontestabil din biografia cărturarului, episod pe care, decenii mai târziu, protagonistul a evitat întotdeauna să-l clarifice. Refuzul său a stârnit o întrebare firească: de ce şi-a ascuns Eliade, personalitate de importanţă crucială în cultura modernă, trecutul legionar?
Ambiguitatea ca „soluţie"
Acesta a început să iasă la iveală în străinătate în anii '70, mai exact în 1972, când un articol tipărit în publicaţia „Toladot" din Israel spunea făţiş că Eliade a făcut parte din Legiunea Arhanghelului Mihail, potrivit unui document la vremea respectivă nepublicat: jurnalul lui Mihail Sebastian, cu însemnări din perioada 1935-1945.
Savantul Gershom Scholem, oarecum apropiat de Eliade, i-a cerut acestuia explicit o reacţie la acuzaţie. Iar Eliade a ales calea ambiguă, negându-şi colaborarea cu ziarul legionar „Buna Vestire", susţinând că a fost eliberat din lagărul de la Miercurea-Ciuc, în care petrecuse mai multe luni (în 1938), alături de Nae Ionescu, pentru că „autorităţile" şi‑au dat seama c
