,,Zilele Municipale ale Energiei Inteligente”, au fost organizate la Aiud în perioada 25-26 noiembrie. Instituţiile publice din Aiud s-au înscris într-un concurs pentru economisirea energiei electrice.
Evenimentul a avut ca obiectiv promovarea energiei inteligente, dar şi implicarea concretă a factorilor locali, instituţii şi cetăţeni, într-un domeniu deosebit de important.
,,În acest fel, a fost lansată o competiţie, între instituţiile care funcţionează în subordinea Consiliului Local, ce vizează realizarea de cât mai multe economii la cheltuielile cu energia electrică, apă şi gaz, mai ales în condiţiile în care o mare parte a bugetului local este necesară pentru plata cheltuielilor la utilităţi în şcoli, spital şi celelalte servicii publice administrate de către autorităţile locale”, a spus primarul Horaţiu Josan.
Anul viitor, în luna iulie, toate sumele care vor fi strânse din aceste economii vor fi acordate câştigătorului competiţiei pentru realizarea unui proiect care vizează eficienţa energetică.
Elevii Şcolii Generale ,,Ovidiu Hulea” şi-au prezentat invenţiile prezentate într-o expoziţie la sediul primăriei. ,,Elevii şi-au dovedit ingeniozitatea, dar şi preocuparea concretă pentru domeniul eficienţei energetice prin conceperea câtorva obiecte funcţionale, pe bază de energie solară ori baterii, între care s-au remarcat ventilatorul solar, maşina de ştiuleţi, maşina de ornat, dozatorul, macaraua, circularul de lemne, motoreta, liftul sau hidroforul”, a spus profesorul coordonator, Ana Baidoc.