În România, maşina a devenit mijloc de exterminare în masă. Dovadă stau drumurile, care aşa proaste cum sunt, au pe margini garduri de cruci.
Nebuni conducând „tancuri“ de câteva tone confundă şoselele cu un ring al teribilismului. Ajung să semene groază şi să producă drame sfâşietoare. Copii ucişi pe trecerile de pietoni, familii nevinovate sfârtecate între fiare, bătrâni călcaţi pe trotuare. Mai nou, şmecherii de la volan spulberă şi trenuri.
Sâmbătă noapte, la Iaşi nu se vedea la nici zece metri în faţă. Viscolul şi zăpada acoperiseră totul. Cu maşina, abia dacă puteai circula cu 20 de kilometri la oră. La o trecere de nivel peste calea ferată, un „şofer meseriaş“, cu ce altceva decât cu un BMW, a depăşit toată coloana oprită la stop şi a intrat în plin într-un vagon, aruncându-l de pe şine. Din fericire n-a murit nimeni. Dar ore întregi, în plină vijelie, zeci de oameni s-au chinuit să îndepărteze garnitura deraiată pentru ca circulaţia să fie reluată.
La Cluj, un individ a spulberat pe zebră doi prunci. Unul de şase ani şi unul de nouă luni. Apoi a fugit. Băieţelul mai mare se zbate acum între viaţă şi moarte, legat de aparate. La Dej, doi tineri au murit după ce maşina condusă cu viteză mult peste cea legală a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un alt autoturism.
Accidentul de maşină s-a transformat în ultimii ani într-un subiect pervers. Ne lamentăm că ştirile sunt pline cu astfel de tragedii, dar stăm cu ochii pironiţi în ecrane să vedem cum arată maşina zdrobită sau câţi oameni care şi-au pierdut suflarea. Apoi, la discuţiile cu prietenii, ne plângem de drumurile proaste, că nu avem autostrăzi şi că de la Iaşi la Bucureşti ajungem în şapte ore. Ne place să pozăm în supăraţi pe cei de la Poliţia Rutieră, mai ales pe radarele infame scoase la vânătoare. Sincer, n-am auzit niciun şofer care să-şi pună la îndoială propriile calităţi