Dispreţul cu care patronul îşi tratează angajatul în România e o dovadă că această ţară a scăpat de comunism, dar nu şi de sclavagism!

Românii au făcut revoluţie pentru a se elibera din ghearele unui dictator, numai că acum se văd conduşi de sute, de mii de tirani. Dacă înainte de 1989, Ceauşescu şi Partidul îţi controlau gândurile, dacă ei îţi spuneau când şi cum poţi să vorbeşti, dacă în faţa lor trebuia să renunţi la demnitate, acum ai obligaţia să predai totul patronului.

Altfel, te trezeşti aruncat pe stradă. Pentru patronul român e de neconceput că angajatul său e, de fapt, un individ demn, care se pricepe la o treabă despre care el, Măria sa Şefu', habar n-are. Patronul român ştie atât: angajatul îşi ia banii de la mine, deci e al meu. Din cauza acestei mentalităţi primitive, Marian Iancu l-a dat afară pe Cosmin Contra.

„A fost tare-n gură şi de-aia o să plece. Trebuie să înţeleagă că, atunci când eu ies şi vorbesc, vorbesc corect", a fost anunţul cu care „stăpânul" Timişoarei şi-a decapitat „sclavul". Ghilimelele sunt în plus fiindcă nu vorbim de metafore, ci de realitate. Pentru Iancu, relaţia cu angajaţii săi este de la stăpân la sclav. Contra e demis, nu din cauza incompetenţei, ci pentru că „e tare-n gură", pentru că şi-a permis să vorbească în faţa patronului!

Nu ştiu cât de mare va ajunge antrenorul Contra. Ştiu însă că de la Timişoara a plecat fără să piardă vreun meci în campionat şi cu coloana vertebrală intactă. E un început promiţător. În schimb, pe Marian Iancu am ajuns să-l cunosc destul de bine. E la al şaptelea sezon în care conduce Timişoara. N-a câştigat nimic. E prototipul patronului român: tare-n gură, mediocru în rezultate. Dacă va evolua, mai are o şansă. Altfel, va rămâne un stăpân al oamenilor slabi, dar un sclav al mediocrităţii.