Jurnalistul C.T. Popescu a susţinut, duminică, într-o emisiune că există o contradicţie în atitudinea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, dată de faptul că acesta critică Guvernul, excedând astfel cadrul BNR, deşi a refuzat funcţia de premier, informează Mediafax.
C.T. Popescu a apreciat că Isărescu are un discurs de prim-ministru, în condiţiile în care guvernatorul "ia Guvernul la palme" şi că acest tip de atitudine nu se potriveşte cu refuzul său de a prelua funcţia de premier.
Editorialistul "Gândul" l-a criticat pe Isărescu pentru că a refuzat să devină prim-ministru, considerând că guvernatorul nu face tot ce-i stă în putinţă pentru a depăşi situaşia actuală, în interesul României, asumându-şi, astfel, riscul de a-şi compromite imaginea sau de a avea probleme legate de oboseală sau sănătate.
"Dar, când domnul Isărescu refuză să devină prim-ministru, în interesul acestei ţări, riscând, fireşte, să-şi compromită imaginea, să aibă probleme de oboseală, de sănătate, că spune că are o anumită vârstă - bun. Dar ar putea să o facă, şi n-o face. Or, discursul domniei sale este un discurs de prim-ministru. În ultima vreme atacă Guvernul, acest Guvern, pe considerente absolut corecte. Dar dacă ai refuzat să fii executiv, nu se mai potriveşte acum", a arătat C.T.Popescu.
El a susţinut că Isărescu execede, în discursul său, cadrul BNR, atunci când a atacat Guvernul.
"Aţi văzut că, spre suprinderea mea, domnul Isărescu execede cadrul Băncii Naţionale. A avut nişte ieşiri în ultima vreme în care a luat Guvernul la palme pe considerente de economie reală, aia pe care o conduce Guvernul. Foarte bine, dar de ce aţi refuzat să fiţi prim-ministru? Atunci de ce mai daţi în oamenii ăştia? Deci, există o contradicţie în atitudinea domnului Isărescu în momentul de faţă: nu prea mai este în măsură să aducă astfel de obiecţii legate de economia reală", a ar