Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Flutur propune prelungirea cu zece zile a vacanţei de iarnă pentru copii

Publicat in Adevarul, duminică 5 decembrie 2010 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a propus duminică ca vacanţa de iarnă să fie prelungită cu zece zile sau cel puţin o săptămână, astfel încât elevii să savureze sărbătorile de iarnă.

"Copiii ar trebui să savureze sărbătorile de iarnă mai mult. Trebuie să ne gândim şi în funcţie de comportamentul copiilor, mai ales că în perioada premergătoare sărbătorilor atenţia acestora este mai puţin îndreptată spre şcoală, iar vacanţa lor se încheie imediat după Revelion", a explicat Flutur la Gala olimpicilor suceveni, potrivit Mediafax.

Acesta a spus că îi va propune ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, ca vacanţa de iarnă să fie prelungită cu cel puţin o săptămână dacă nu cu zece zile. Flutur le-a cerut şi sprijinul parlamentarilor suceveni în acest sens.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale afirmă că nu ştiu nimic despre ideea lui Flutur. “Eu nu am auzit propunerea domnului Flutur, e o idee care nu ne-a fost propusă la minister. Nu vreau să ascund că autorităţile locale ne-au întrebat însă despre structura anului şcolar. Structura anului şcolar este stabilită prin ordin al ministrului şi tot aşa poate fi modificată”, a declarat secretarul de stat Oana Badea, citată de realitatea.net.

Reprezentanţii sindicatelor din educaţie spun însă că propunerea este terdivă şi că trebuia făcută înainte de începerea anului şcolar. "Sunt parţial de acord cu domnul Flutur. Şi noi am semnalat Ministerului că există o problemă legată de calendarul anului şcolar... Însă propunerea domnului Flutur mi se pare deplasată acum. Trebuia făcută la începutul anului şcolar. E tardivă. Nu schimbăm regula în timpul jocului, , deşi recunosc că sunt colegi şi elevi care probabil ar fi de acord cu aşa ceva”, a afirmat secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Liviu Marian Pop.

Potrivit structurii anului şcola

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°