România nu a ajutat Republica Moldova aşa cum ar fi trebuit, înaintea confruntării electorale. Va reuşi, Uniunea Europeană, după? Dar ce va face Rusia?
Comunişti. Nostalgici. Bătrânicioşi. Naivi. Epitetele nu mai contenesc la adresa moldovenilor care au votat Partidul Comuniştilor la alegerile de duminica trecută.
Dar, dacă am lăsa la o parte aroganţa, poate am înţelege mai bine de ce alegerile au ieşit aşa şi nu altfel. Desigur, cauzele trebuie căutate mai întâi în interiorul societăţii moldoveneşti. Dar, oare, România nu a avut şi ea o contribuţie?
Să ne gândim: consilieri politici şi electorali veniţi din România. Făcători de sondaje, a căror „marjă de eroare" ne-a uimit pe toţi -imaginaţi-vă ce semnale eronate puteau primi lierii politici moldoveni în timpul campaniei! Primiri peste primiri oficiale la Bucureşti şi declaraţii publice de încurajare. O susţinere făţişă, adesea gălăgioasă.
Dar nu cumva tocmai acestea au fragilizat partidele democratice în faţa acuzaţiilor adversarilor politici, cum că ar urmări unirea cu România? Tratatul de frontieră, semnat în pripă la Bucureşti, în plină febră electorală la Chişinău, a fost un răspuns cu totul nevonvingător. Mai mult, a devenit şi subiect de dispută în Alianţa pentru Integrare Europeană.
Să privim cifrele la rece: potrivit unui sondaj publicat în luna noiembrie de postul de radio Deutsche Welle, citând un studiu CBS-AXA ( un centru de cercetări sociologice din Chişinău), doar 3 la sută dintre moldoveni vor unirea. Alte sondaje dau cifre ceva mai mari, dar tot despre o minoritate vorbim. Potrivit unui sondaj realizat de Institutul pentru Politici Publice din Chişinau,în mai anul acesta, liderul mondial cel mai apreciat de moldoveni este Vladimir Putin, cu 69,9 la sută încredere. Îi urmează Dmitri Medvedev, cu 67,4%. E adevărat, al treilea în clasament este preşedintele Traian Băsescu,
