Rusia sprijină crearea unei coaliții PD – PCRM și reorientarea politică a Republicii Moldova către Rusia. Narîșkin spune că vrea să ne ajute. Dar ne încurcă.
Guvernul rus are o problemă: nu înțelege ce se întîmplă la noi. Se crede că Alianța pentru Integrare Europeană duce la lichidarea Moldovei ca stat și unirea cu România. Dar nu vede că unicul partid care a pledat deschis pentru unirea cu România a acumulat 0,6% în alegeri. România e în UE, Moldova – în afara UE. Deci, orice unire acum e imposibilă. E așa de greu de înțeles?
Eu m-am născut în Federația Rusă. Mama, sora și frații mei locuiesc acum în Moscova. Credeți că îmi doresc relații rele cu Rusia? Sigur că nu. Dorim relații economice bune. Dpdv politic ne orientăm către UE. Dorim să avem condiții europene de trai, libertatea presei ca în UE, studii de calitate europeană și politicieni ca în Europa. Nu ca în Rusia. E așa de greu de înțeles?
Pentru acest obiectiv noi am ales un nou Parlament. 61% dintre alegători au votat pentru alte partide decât cel comunist. Am votat pentru Viitor. Nu pentru Trecut. Am votat pentru viitorul nostru, al tinerilor. Nu pentru trecutul comunist, de care și rușii au scăpat, dar pe care vreți să ni-l băgați pe gât. E așa de greu de înțeles?
Voronin este un Ziuganov al Republicii Moldova. Un moșneguț haios, rupt de realitate, care ne-a condus țara 8 ani, dar care acum trebuie să plece definitiv de pe scena politică a Republicii Moldova. Voronin este un Trecut rușinos pentru noi. E așa de greu de înțeles?
Narîșkin, Rusia vrea să ne ajute? Atunci ajutați-ne prin a nu încurca dezvoltării țării noastre!
Rusia sprijină crearea unei coaliții PD – PCRM și reorientarea politică a Republicii Moldova către Rusia. Narîșkin spune că vrea să ne ajute. Dar ne încurcă.
Guvernul rus are o problemă: nu înțelege ce se întîmplă la noi. Se crede că Alianța pentru