Puţini români ştiu că echipa naţională de rugby, Stejarii, nu a ratat până acum nici una dintre cele şase ediţii ale celui mai mare eveniment rugbystic din lume, Cupa Mondială, sau că sportivii sunt nevoiţi să îşi plătească din buzunar deplasările, deşi obţin rezultate incredibile.
Jurnaliştii de la ziarul neo-zeelandez The Southland Times scriu despre succesul Stejarilor şi despre unul dintre cei mai mari fani ai lor, un român stabilit de şapte ani în Noua Zeelandă.
Robert Popescu este asistent medical veterinar şi face parte dintr-o comunitate românească restrânsă, de 20 de familii, din regiunea Southland. Deşi când a ajuns în Noua Zeelandă prefera fotbalul, a ajuns să aprecieze mai mult rugbyul, după ce a văzut câteva meciuri ale echipei locale Crusaders.
Tânărul a urmărit îndeaproape evoluţia Stejarilor din timpul meciurilor pentru calificare, pe Internet. Partida sa favorită a fost însă cea din weekendul trecut, când românii au bătut la Bucureşti echipa Uruguayului, cu scorul de 39 la 12. Stejarii au devenit astfel cea de-a 20-a şi ultima echipă care s-a calificat la Cupa Mondială la Rugby de anul viitor, din Noua Zeelandă.
Pentru Popescu, această calificare înseamnă mai mult decât o reuşită sportivă, pentru că rugbyştii români vor juca două meciuri, împotriva Scoţiei şi Argentinei, chiar în Invercargill, oraşul în care locuieşte la momentul actual. "Sunt foarte fericit. Câţiva români chiar vor veni aici, să ne viziteze", a spus Popescu. În plus, pentru a fi mai aproape de preferaţii săi, Popescu s-a oferit voluntar la Cupa Mondială şi speră să fie traducător pentru echipa românească, în timpul şederii lor în Noua Zeelandă.
Rugby-ul românesc, apreciat peste hotare
"Drumul României spre Cupa Mondială 2011 a început în urmă cu doi ani şi a fost dificil, pentru că echipa se confruntă cu mari probleme financiare. În timp ce fotbali