Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Află mai multe despre venirea lui Moş Nicolae: ÎN SEARA ASTA VINE MOŞ NICOLAE. La ora 19 s-au aprins oficial luminile de sărbători în Capitală

Publicat in Gandul, duminică 5 decembrie 2010 · ·

Pe vremea copilăriei Nadiei Comăneci, a lui Toni Grecu ori a lui Leonard Doroftei, puterea lui Moş Nicolae era atât de mare, încât scotea din golul rafturilor de aprozar câte o portocală sau câte o sticlă de Pepsi şi transforma nimicul din magazine în treninguri cu dungi. Pentru copiii celor trei, Moşul, sprijinit azi de puternicele reţele de retail, nu mai trebuie să dea dovadă de atâta forţă. Dar e la fel de magic.

•Leonard Doroftei, care a crescut într-un cartier de la marginea Ploieştiului, îl aştepta pe Moş Nicolae, în camera de la stradă, printre şuncă şi cârnaţi puşi la uscat."Pentru mine era foarte frumos când îl aşteptam pe Moş Nicolae pentru că ne puneam bocancii în camera de la stradă şi acolo erau şi beţele cu cârnaţi, cu şunci şi ne duceam să vedem dacă a venit Moşul. Dacă nu venise, încă, mai jupuiam câte o şuncă. Era bine. Am avut o copilărie frumoasă. Cel mai mult mă bucuram când primeam câte un trening. Era din ăla frumos, cu două dungi albe. Ieşeam cu el pe stradă şi alergam toată ziua. Ce trening de campion aveam eu", şi-a retrăit Doroftei vremea Moşului lui, ocazie cu care şi-a amintit că pe vremea lui Ceauşescu nu puteai să-ţi doreşti mai mult: "În general cam astea erau cadourile pe care le primeau toţi. Trăiam la Ploieşti, la periferia oraşului, nu stăteam în vile. Ne bucuram la dulciuri. Orice ne aducea Moş Nicolae eram fericit", a declarat pugilistul. Acum, însă, lucrurile s-au schimbat, iar copii lui au dorinţe "hi-tech": "Pentru copiii mei lucrurile s-au schimbat. Dar sunt copii buni şi nu au pretenţii exagerate. Adrian, care este mai mare şi nu mai este la vârsta jucăriilor, îşi doreşte un laptop sau un iPhone, dar ceilalţi copii vor tot jucării şi dulciuri".

Fetiţei Nadia Comăneci i-au dispărut cizmuliţele de Moş Nicolae

•Pentru Ilie Năstase, cel mai mare jucător de tenis pe care l-a avut România vreodată, Moş Ni

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 23 minute
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Donald Trump anunţă tarife de 25% pentru Japonia şi Coreea de Sud; UE şi BRICS sub presiune

News.ro acum 20 minute
Preşedintele Donald Trump a anunţat luni impunerea unui tarif de 25% pentru importurile din Japonia şi Coreea de Sud, începând cu 1 august, în cadrul unei noi campanii de presiune comercială globală. Decizia vine odată cu trimiterea primelor scrisor

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 7 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 56 minute
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 5 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°