Reprezentanţii PNL Alba au organizat, vineri seara, un eveniment de Moş Nicolae, dedicat părinţilor şi copiilor. Prin intermediul unui proiect iniţiat în primăvara acestui an, cu sprijinul vicepreşedinţilor PNL Alba, Florin Roman şi Simone Albani, peste 300 de copii din Alba Iulia şi din zonele apropiate oraşului au beneficiat, gratuit, de meditaţii la matematică şi limba română.
Tot pentru aceşti copii, dar şi pentru părinţii lor, liberalii din Alba au fost prezenţi, împreună cu aceştia, sâmbătă, la Vila “Elisabeta”, începând cu ora 18.00, pentru a le oferi cadouri de Moş Nicolae. Au participat peste 220 de copii şi părinţi, care s-au bucurat de momente frumoase şi au ascultat colinde. Evenimentul a beneficiat şi de sprijinul celorlalţi membri PNL Alba: Teodor Atanasiu, Simion Creţu şi a deputatului independent Călin Potor.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=9135