Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hotelurile şi clădirile neîntreţinute ar putea fi preluate de stat

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 5 decembrie 2010 ·

Hotelurile private sau cele ale sindicatelor, care nu sunt întreţinute, ar putea fi preluate de stat, după cum a anunţat ieri ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea. Sursa: Mari Grosu

Potrivit ministrului, statul va avea dreptul să-i exproprieze pe proprietarii clădirilor din staţiunile turistice, care nu sunt întreţinute şi care "ar trebui să fie afectate turismului, dar nu sunt puse în circuitul turistic de către proprietari".

Ministrul a făcut acest anunţ după ce a aflat de la primarul din Sângeorz-Băi, Roland Venig, că activitatea turistică în staţiune are de suferit din cauza proprietarilor de hoteluri care nu au făcut investiţii. "Am spus-o mereu şi discutăm şi în cadrul guvernului. Numai o soluţie de forţă merge: exproprierea. Am dat o lege a exproprierii acum câteva săptămâni, prin care am dat dreptul statului să exproprieze clădirile care nu sunt întreţinute din staţiunile turistice. Cred că acestea ar trebui să fie soluţiile, inclusiv sancţiunile pecuniare, prin care să -i obligăm pe proprietarii de infrastructură turistică - pe care au cumpărat-o pe nimic de cele mai multe ori -, la întreţinerea acesteia sau, în cazul în care nu se reuşeşte, pur şi simplu să-i expropriem", a arătat Elena Udrea.

"Nu trebuie să avem atât de multe complexe în faţa sindicatelor"

În plus, în opinia ministrului, privatizarea din turism a fost făcută "prost" în ultimii 20 de ani . "Faptul că nu avem turişti acum nici câţi erau pe vremea lui Ceauşescu arată cât de prost am lucrat cu turismul în ultimii 20 de ani. Noi o să încercăm să facem şi drumuri, că fără drumuri nu se poate face turism, dar, dacă infrastructura este privatizată şi se află la unii care nu au habar de turism şi ţin închise hotelurile, şi nu reuşesc să facă turism decât pe banii statului, pe ce vin pensionarii cu tichete de la guvern, acesta nu este

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Copil de 6 ani, mort în urma unui accident produs pe un drum judeţean din Sibiu - FOTO

News.ro acum o ora
O fetiţă de şase ani a murit, duminică dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe un drum judeţean din Sibiu, unde două autoturisme care circulau din direcţii opuse s-au ciocnit.

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 2 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 4 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 2 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 5 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 3 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum 56 minute
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

Război în Ucraina, ziua 1.040. Ministrul de Externe al Germaniei a avertizat cu privire la activităţile „flotei fantomă” ruse

Press Alert acum o ora
Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a avertizat cu privire la activităţile suspecte ale „flotei fantomă” ruse, care ar putea fi implicată în deteriorarea cablurilor din Marea Baltică. Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Bae

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 3 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°