Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radu Naum: „Oamenii de fotbal tind să influenţeze înfiorător spaţiul media“

Publicat in Adevarul, duminică 5 decembrie 2010 ·

De când a apărut pe lume, adică acum 43 de ani, într-o zi de 7 octombrie, Radu Naum a vorbit şi a respirat sport. Născut în familia cunoscutului cronicar sportiv al anilor ’60, Hristache Naum, a copilărit în mirosul de şpalt cu care veneau ziarele aduse de tatăl lui dimineaţa, cu fotografiile cicliştilor şi poveştile lor din revistele franţuzeşti, cu mirosul de transpiraţie al handbaliştilor după meciurile de la Sala Floreasca.

Primul articol l-a publicat la 18 ani, în almanahul „Sportul", la 24 de ani s-a angajat în echipa tânără a lui Ovidiu Ioaniţoaia, care punea pe picioare „Sportul românesc", a ajuns apoi în televiziune, la TVR, unde a petrecut 14 ani, apoi este director la GSPTV, iar la momentul vorbirii prezintă emisiunea „Premium Liga", la GSPTV.

Jurnalistul Radu Naum spune că, în ultimul timp, patronii din fotbal cer în emisiunile sportive susţinerea făţişă a jurnaliştilor. Altfel, mulţi refuză să mai apară ca invitaţi.

„Adevărul": Când ai simţit că deţii mai multă putere, ca manager al unei instituţii media sau ca jurnalist? Le‑ai experimentat pe amândouă, nu ştiu cât de mult a fost nevoie să le separi.

Radu Naum: Îmi e greu să le separ, pentru că pur manager nu am fost niciodată. Doar jurnalist am fost, dar numai manager nu. Puterea unui manager e aceea de a negocia, puterea de a impune e periculoasă şi nu duce la lucruri bune. Eu nu am încercat vreo­dată, conştient, să impun, să spun că am putere, în vreun fel sau altul. Jurnalismul e altceva, e puterea de a modifica lucruri. Felul în care abordezi un anumit subiect influenţează cursul anumitor evenimente. Dar nu m-am gândit vreodată să atac un anumit subiect dintr-o anumită perspectivă, pentru că am eu un interes. Am încercat mereu să ascult ambele părţi.

Cât de greu este să joci acest joc, al obiectivităţii, într-un domeniu în care se învârtesc orgolii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 13 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 5 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 9 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 4 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 10 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 12 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 10 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Vremea

București
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-6°
mie.

-6°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-9°
mie.

-9°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-6°
mie.

-6°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°