Aterizaţi la Roma sau Paris ca romi au decolat spre România ca ţigani. Confuzia post-revoluţionară a fost utilă, numai că fraierii cu turnuleţe şi-au bătut joc de ea. Vreo doi ani în urmă, un ţigan cam la 50 de ani, plecat prin ’90 din ţară, zicea la o emisiune tv că ţiganii deştepţi chiar au devenit europeni, şi-i doare-n-BMW-uri că le spui ţigani sau romi.
Omul povestea aşa: la revoluţie ne-am dat discriminaţi în ţară, aşa că în Germania ne-au primit cu braţele deschise. Prea deschise, fiindcă în timpul ăsta, îi căutam prin buzunare. Le-am umblat şi prin case. Nemţălăii erau uluiţi de ce li se întâmplă. N-aveau ce să ne facă, aveau nişte legi blegi de te umfla râsul. A durat vreo doi ani până şi-au dat seama şi au înăsprit legile. Atunci, cine a vrut să fie om s-a dat pe brazdă. Cine nu, a ţinut-o pe furat şi cerşit. Eu m-am lecuit de prostii. Azi am o afacere bună la München, sunt cetăţean german, mă apără legile germane şi le respect. Morala e şi pentru ţigani, şi pentru romi, şi pentru interlopi, indiferent de etnie sau sex: identitatea europeană ţine de muncă, nu de ciordit. Şi nu contează că eşti ţigan, rom, Audi sau Mercedes.
Pentru ăilalţi, vorba lui Guţă, când n-a mai ţinut şmecheria, înapoi în România. Şi de aici, dezbatere di granda: romi sau ţigani?
Şucărită pe ideea de ţigan, elita romilor bate câmpii cu texte de la Kogălniceanu despre robie, cu lupta negrilor din State, cu psihicul rănit al ţiganului care nu scapă de etichetă... E pâinea lor. O iau aiurea pe arătură, ca să ajungă la discriminare, rasism şi tot tacâmul.
După legiferarea aiurelii ţigan-rom, imediat după Revoluţie, ţiganii s-au ales cu foloasele, ţara cu ponoasele. Confuzia le-a venit ca o mănuşă. Le-au ţinut isonul şi europenii care azi au luat-o în freză de la ei şi-i expediază la pachet în ţară.
Marele interpret de jazz Johnny Răducanu nu pricepe de ce el
