Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ducu Bertzi colinda Romania, Parisul si Londra

Publicat in HotNews, luni 6 decembrie 2010 ·

Cum decembrie e luna colindatului, Ducu Bertzi isi va lua chitara cu el si va umbla in lung si-n lat pentru a aduce colinda aproape de oameni. Il va avea alaturi pe violonistul Mihai Nenita. „Practic, noi am inceput a colinda inca din noiembrie, cand am fost primiti cum nu se poate mai frumos de publicul din Balti (Moldova), Ismail (Ucraina) si Sf.Gheorghe. In aceste concerte am marcat doua sarbatori importante: Ziua Nationala a Romaniei si apropierea Craciunului”, declara artistul. Turneul de colinde ii va purta pe cei doi in orase precum Bacau, Bucuresti, Pucioasa, Pascani, Cluj, Rosiorii de Vede, Calarasi, Salistea Sibiului, dar si peste hotare, la Paris (sediul Unesco) si la Londra (sediul ICR).

Cele 16 spectacole se vor desfasura atat in aer liber, cat si sali de spectacole, special gatite pentru intampinarea uneia dintre cele mai frumoase sarbatori: Craciunul. Nu in ultimul rand, in aceasta perioada folkistul va aduce bucuria si spiritul Craciunului si in sufletele celor din asezamintele de batrini, dar si persoanelor asistate social.

„Odata cu apropierea sarbatorilor de iarna, cu totii simtim nevoia sa fim mai buni, sa ascultam un colind si sa ii avem aproape pe cei dragi. Craciunul este atat o sarbatoare a sufletului – pe care trebuie sa-l hranim cu o colinda frumoasa, cat si a familiei – pe care trebuie sa o avem aproape. Haideti ca de Craciun sa incercam sa aducem linistea si bucuria in casele noastre”, e de parere Ducu Bertzi.

​ Cum decembrie e luna colindatului, Ducu Bertzi isi va lua chitara cu el si va umbla in lung si-n lat pentru a aduce colinda aproape de oameni. Il va avea alaturi pe violonistul Mihai Nenita. „Practic, noi am inceput a colinda inca din noiembrie, cand am fost primiti cum nu se poate mai frumos de publicul din Balti (Moldova), Ismail (Ucraina) si Sf.Gheorghe. In aceste concerte am marcat doua sarbato

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum 25 minute
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 54 minute
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum o ora
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum 25 minute
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum 2 ore
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 2 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Monica Dascălu confirmă revenirea la pupitrul știrilor Pro TV, după doi ani de pauză. „Am crescut și am evoluat”

Libertatea acum o ora
După aproape doi ani de pauză, timp în care a devenit mamă și s-a concentrat pe familie și pe creșterea celor doi copii, Monica Dascălu revine astăzi, 23 septembrie, de la ora 13:00, la pupitrul Știrilor PRO TV.

Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare, amânat

Ziua Constanta acum 39 minute
Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare este în parcursul legislativ. Astfel, s-a stabilit ca actul normativ să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Cent

Familiile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru electrocasnice noi. Decizia coaliției de guvernare

Ziare.com acum 37 minute
Persoanele afectate de inundaţii vor beneficia de câte un voucher de 15.000 de lei în vederea achiziţionării de electrocasnice, a precizat, luni, 23 septembrie, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. El a declarat că în ultima şedinţă a coal

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°