Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deasupra Europei postsolidaritate planează vulturii

Publicat in Romania Libera, luni 6 decembrie 2010 ·

Momentul deciziei legate de aderarea României la spaţiul Schengen se apropie, iar autorităţile de la Paris şi Berlin rămân sceptice cu privire la eforturile ţării în vederea reformării justiţiei şi combaterii corupţiei, dat fiind că la ambele capitole s-a bătut pasul pe loc. Dar pe lângă asemenea temeri, absolut justificate, mai există şi alte motivaţii - unele nesemnalate în discursul public. Diplomaţi şi lobbyişti cu o retorică intransigentă la adresa României şi a (non)performanţelor ei se demonstrează din ce în ce mai dispuşi să treacă cu vederea anumite probleme sau carenţe atâta vreme cât Bucureştiul semnalează că ar agrea o serie de contracte şi/sau tranzacţii economice. Printre dezideratele Franţei bunăoară se numără, constant, şi exportul tehnologiei sale nucleare, iar anul trecut preşedintele Sarkozy a ţinut să sublinieze personal disponibilitatea ţării sale de a furniza această tehnologie pentru cea de-a doua centrală nucleară ce urmează a fi construită în România. Sub actuala sa coaliţie de guvernare condusă de liberali, Olanda a devenit la rândul ei mai pragmatică şi în permanentă căutare de concesii şi facilităţi economice.

România nu trebuie să se autoamăgească cu privire la procesul ei de integrare europeană - chiar dacă va intra în zona Schengen, în schimbul unor favoruri economice notabile acordate unor mari concerne internaţionale, integrarea europeană a ţării nu se va fi aprofundat cu nimic. Se va fi accentuat, vrând-nevrând, doar dependenţa sa de alte pieţe, eventual chiar şi statutul său de colonie în devenire a uneia sau alteia dintre ţările mai importante ale UE. Cu riscul de a suna oarecum apocaliptic, cred că România nu este complet ferită de primejdia de a se trezi din nou pe post de regiune supusă tranzacţiilor - nu doar comerciale, ci şi geopolitice, acest din urmă aspect având, evident, capacitatea de a-i limita într-un final s

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Răspuns de urgență”. Ursula von der Leyen anunță 10 miliarde de euro pentru țările din Europa Centrală lovite de inundațiile provocate de furtuna Boris

HotNews acum o ora
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi la Wroclaw, în Polonia, un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, printre care România, care au fost afectate de inundaţii, scrie AFP.

Nicuşor Dan crede că, în cazul unui cutremur de şase sau şapte grade, planşeul de la Unirii ar rezista / Edilul arată că acesta este încadrat în categoria ”nesatisfăcător” din punctul de vedere al siguranţei, dar expertul nu spune că s-ar prăbuşi

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că pasajul de la Unirii, pentru care Primăria Sectorului 4 propune realizarea în regim de urgenţă a unor lucrări de consolidare, este încadrat în categoria a patra din cinci în ceea ce priveşte sigu

Ramzan Kadîrov îl acuză pe Elon Musk că i-a dezactivat mașina Tesla Cybertruck, la o lună după ce a afirmat că i-a făcut-o cadou: Nu este frumos din partea lui

HotNews acum o ora
Liderul cecen Ramzan Kadîrov l-a acuzat joi pe Elon Musk, directorul executiv al Tesla Motors, că a dezactivat de la distanță o mașină electrică Tesla Cybertruck pe care în august susținea că a primit-o cadou de la el, relatează AFP. Ramzan Kadîrov,

BEC: Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe în 1 noiembrie

Mediafax acum 3 ore
În şedinţa de joi, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a adoptat o decizie privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a campaniei electorale. „La alegerile parlamentare din acest an, camp

UPDATE - Planul roşu, activat în Mehedinţi în urma unui apel la 112 prin care se anunţă că mai mulţi copii au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară/ 70 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi doi adulţi au nevoie de asistenţă medicală

News.ro acum 8 ore
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Un număr de

Moscova amenință UE cu războiul nuclear. „Satan II, are nevoie de doar 3 minute şi 20 de secunde pentru a lovi Strasbourg"

Ziare.com acum 3 ore
Amenințare fără precedent a unui înalt oficial de la Moscova. Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), a avertizat, joi, 19 septembrie, că dacă NATO și UE vor permite lovituri aeriene ucrainene cu rachet

Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, INTERNATĂ la spital, după ce a căzut în palatul ei de vară

Gandul acum 3 ore
Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spital, după un incident ce a avut loc la reședința sa de vară, a informat o purtătoare de cuvânt a palatului regal pentru agenţia de presă Ritzau. Regina Margrethe a

Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivarea instanței

Ziare.com acum 3 ore
Decizie surprinzătoare a Înaltei Curți de Justiție. Faptul că Mario Iorgulescu a condus cu 143 de km/oră în localitate, sub influența alcoolului și a cocainei, provocând un accident mortal nu este omor. Această faptă presupune o acțiune îndreptată î

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum 9 ore
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

Caz incredibil: fostul crainic al clubului Dinamo, reţinut sub acuzaţia că a agresat sexual un adolescent în bazinul de înot. El a fost demascat și de Justițiarul din Berceni

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 58 de ani a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub acuzaţia că, în urmă cu doi ani, a agresat sexual un băiat de 16 ani în timp ce înota într-un bazin din Sectorul 2 al Capitalei. Potrivit unor surse

Vremea

București
acum

16°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

12°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

17°
vin.

15°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°
lun.

14°/27°