Cel mai grav incendiu din istoria Israelului, soldat cu 41 de morţi şi un dezastru în parcul naţional de pe muntele Carmel, a fost stins duminică seara după 76 de ore de eforturi ale pompierilor, cu ajutorul unei escadrile internaţionale şi al celul mai mare bombardier cu apă din lume, relatează AFP, citat de Agerpres.
În cadrul unei întrevederi cu premierul Benjamin Netanyahu, care a supervizat personal operaţiunile, ministrul securităţii publice Yitzhak Aharonovitch a indicat că avioanele antiincendiu au de acum sarcina să "răcorească terenul".
Circa 30 de avioane şi elicoptere venite din numeroase ţări au operat duminică pentru a stinge ultimele focare ale incendiului care a provocat un dezastru ecologic, distrugând 5.000 ha şi cinci milioane de arbori pe muntele Carmel.
Israelul a fost obligat să închirieze serviciile celui mai mare bombardier cu apă din lume. Supertancul american, care poate zbura şi noaptea, a început spre sfârşitul dimineţii să-şi deverseze cei 76.000 l de apă şi de substanţe retardante asupra incendiului, dându-i lovitura de graţie.
"35 de aparate au participat la operaţiune astăzi, 24 dintre ele fiind din străinătate. În total, 500 de zboruri au fost efectuate de la declanşarea incendiului", potrivit unui comunicat oficial.
Simbol al solidarităţii internaţionale, 20 de pompieri palestinieni au sosit duminică cu trei maşini specializate şi un vehicul de logistică pentru a participa la operaţiuni.
Doi adolescenţi druzi din satul arab israelian Isfiya sunt arestaţi fiind suspectaţi de provocarea incendiului "prin neglijenţă" fiindcă au lăsat jăratic într-o poiană în care participaseră la un picnic.
În cursul unei vizite la Isfiya, premierul Netanyahu a subliniat duminică faptul că nu există niciun semn de "intenţie criminală" şi s-a pronunţat împotriva rumorilor care acuză comunitatea arabă israeliană că