Continantal Wind Partners (CWP), fondul privat de investiţii care a iniţiat cel mai mare parc eolian terestru din Europa, cel de la Fântânele-Cogealac, achiziţionat de CEZ, va începe în această lună negocieri cu ArcelorMittal, E.ON şi CEZ pentru vânzarea unui nou proiect eolian, a declarat şeful diviziei din România a CWP, Radu Popoiu, citat de Bloomberg.
Proiectul pentru care se vor începe discuţiile totalizează 232 MW şi este amplasat în judeţul Galaţi. Aici se va produce energie suficientă pentru alimentarea a circa 130.000 de gospodării.
Popoiu a refuzat să precizeze o sumă pentru care ar vinde proiectul, însă a arătat că Investiţia pentru implementarea sa va fi mare de 394 de milioane de euro (524 de milioane de dolari).
„Vom începe discuţii directe cu potenţialii cumpărători în această lună sau cel mai târziu în ianuarie, în funcţie de interesul investitorilor pentru acest proiect, care este aproape gata. Ţintim toţi marii jucători de pe această piaţă. I-am contactat deja", a mai spus reprezentantul CWP.
Continental Wind Partners este compania care a iniţiat proiectul eolian de la Fântânele şi Cogealac, achiziţionat de CEZ în 2008. Parcul eolian, cel mai mare de pe uscat din Europa, necesită o investiţie de 1,1 miliarde de euro şi va avea o capacitate totală de 600 de MW.
România, un El Dorado a investitorilor în energia eoliană
Acesta este şi primul parc eolian care produce energie în România. În prezent, prima sa fază, cea de la Fântânele, livrează deja energie în sistemul naţional.
Al doilea parc eolian care produce energie în România a fost pus astăzi în funcţiune. Proiectul este dezvoltat de italienii de la Enel în comuna Valea Nucarilor, judeţul Tulcea, şi are o capacitate de 34 de MW.
Popoiu a mai spus că CWP are în plan iniţierea mai multor proiecte eoliene, cu o capacitate totală de 700 de MW, în Rom